Un avocat, o dansatoare care nu pot trăi până la capăt prezentul ce li s-a dat. O poveste despre relațiile de iubire din totdeauna localizate, pur întâmplător, în New York-ul anilor 60.

Ideea piesei “Doi pe un balansoar” mi s-a înfățișat mai întâi pe plan abstract sau bine spus, metaforic, imaginea “balansoarului”, cum i se spune la noi scândurii puse să se legene pe o piatră sau un butuc pentru joaca copiilor, mi s-a părut că întruchipează deosebit de pregnant ideea raporturilor dintre un bărbat și o femeie, care, ca si cum ar fi așezati, fiecare în alt capăt al acestei scânduri, nu sunt niciodată la aceeași înălțime, mereu despărțiți și în același timp incapabili să se despartă cu adevărat, legați între dânșii dar incapabili să-și dea mâna pentru a găsi cumva împreună un echilibru stabil. Pornind de la această imagine, scrierea piesei, în nenumăratele ei variante, mi-au luat peste un an de zile. William Gibson

Titlul original al piese era “După verbul a iubi”, deoarece într-una din replici se spune că, după acest verb, cel mai important este de a fi de folos cuiva.

Din spectacolul filmat în 1970 s-au pierdut ultimele 3 tablouri. Valoarea spectacolului este una uriașă pentru istoria teatrului românesc și am “povestit” această parte finală alături de actorul Victor Rebengiuc în luna mai 2026.