


Piesa „Bacantele" lui Euripide se evidențiază prin faptul că introduce personajul colectiv, corul bacantelor, iar zeul nu mai este o prezență îndepărtată, ci personaj principal. Tragedia are ca temă eternul război al celor două forțe: feminină și masculină. În încercarea de a pune capăt desfrâului în regatul său, regele Pentheu va declanșa frustrare și furie printre cei care nu vor fi de acord cu hotărârea sa. Problema regelui Tebei, Pentheu, este implicarea sa superficială în bătălia crâncenă, determinată chiar de el, împotriva celor care nu sunt de acord cu principiile lui. Va fi sfâșiat de bacante, pedepsit astfel cu o moarte atroce de chiar mama sa, regina Agave.