Caligula își dorește luna de pe cer, iubește poezia și arta, trezoreria statului i se pare puțin importantă și singurătatea o stare de fapt. Cum a guverna înseamnă a fura, ordonă ca senatorii și cei bogați să își doneze averile în favoarea statului și apoi să fie uciși. Distrugându-i pe toți, se distruge și pe el înainte de a obține imposibilul - luna. Albert Camus a scris Caligula în 1938 după ce a citit „Viața celor 12 Cezari” a lui Suetoniu. Avea 25 de ani și visa să joace el însuși rolul împăratului roman însetat de sânge. În 1944 piesa a fost publicată la Gallimard. În patru acte, în proză, această „tragedie a inteligenței” are premiera pe 26 septembrie 1945 la Teatrul Hebertot din Paris cu Gerard Philipe în rolul titular. Caligula este corespondentul împăratului roman Caius Iulius Caesar Germanicus care, asemenea nepotului său Nero, a fost unul dintre cei mai cruzi tirani ai Romei. Poreclit Caligula (caligae=Cizmuliță), Caius Germanicus este unul dintre cei 12 Cezari ai lui Suetoniu. Extravagant și inuman, omoară fără judecată, umilește senatorii și pe toți supușii puterii sale absolute. O extravaganță este ridicarea calului său Incitatus la rangul de consul.