În „Mătrăguna” se găseşte rodul anilor de umilinţă şi aşteptare petrecuţi de Machiavelli în satul  Sant’Andrea unde se retrăsese după destituirea decretată de familia De Medici. Asistăm, în primul rând, la demascarea violentă a societaţii florentine. Apare şi caracterul negustoresc al bisericii papale, superficialitatea femeii, mizerabila condiţie a celor declasaţi care apelează la escrocherii. Machiavelli oferă astfel, cu serozitate, o gravă lecţie de morală. Construcţia dramatică echilibrată a piesei, întâmplările palpitante, loviturile de teatru abil calculate, dialogul suculent, dar şi perspectiva filozofică general umană şi mai cu seamă conotaţiile moderne, creează un tablou animat şi plin de înţelesuri, expresiv şi bine ritmat. Acţiunea dinamică, vigoarea caracterelor, stilul de o remarcabilă teatralitate, savoarea dialogului, sunt tot atâtea virtuţi şi generează un spectacol viu şi cuceritor.