Încă de copil am fost fascinată de lumea televiziunii, mai precis de una dintre crainicele Televiziunii Române a anilor ’80, Sanda Ţăranu. În clasa I, la întrebarea “Ce vreţi să vă faceţi când veţi fi mari”, răspunsul meu a fost scurt şi clar: “Sanda Ţăranu!”
De multe ori spun cu mândrie că TVR Timişoara îmi este casă. De peste un deceniu, împreună cu Tiberiu Ceia, aducem în casele românilor cântec, joc și voie bună la emisiunea „Cântecul de acasă”. Din 2010 descopăr poveştile de dincolo de cântec, le împletesc cu muzică live şi invitaţi pe măsură în emisiunea “Cântec și poveste”.
Cele două emisiuni pe care le prezint şi realizez, „Cântecul de acasă” și „Cântec și poveste” şi-au câştigat un loc binemeritat în inima telespectatorilor. Îi invităm cu drag să le urmărească pe TVR Timişoara şi TVR 3.