S-a născut pe 9 august 1983. A absolvit liceul în limba slovacă „Jozef Gregor Tajovsky", din Nădlac şi apoi Facultatea de Actorie a Universităţii de Vest din Timişoara şi Facultatea de Drept şi Administraţie publică a Universităţii Tibiscus din Timişoara.
Tot în 2008 a devenit şi absolvent de masterat, la specializarea „Programe audiovizuale - regie film", la Facultatea de Film din cadrul U.N.A.T.C - Ion Luca Caragiale din Bucureşti.
Încă din timpul studenţiei a cochetat cu lumea audiovizuală şi teatrală, interpretând mai multe roluri atât pe scenă, cât şi în reclame sau filme.
La TVR Timişoara a ajuns în toamna anului 2008 în calitate de colaborator. Prima emisiune pe care a realizat-o a fost emisiunea în limba slovacă de pe TVR Timişoara şi TVR3.
În primăvara anului 2009 a devenit redactor la Studioul Teritorial TVR Timişoara şi astfel a devenit angajat iar la finalul anului 2013 a obţinut funcţia de Redacor-şef la Departamentul Minorităţi TVR Timişoara .
A realizat şi moderat pentru postul TVR 3 şi TVR Timişoara emisiunile “Tânăr, vesel şi rebel", “Emisiunea în limba slovacă", “Rialiti Şoc”, “Regional Café” şi a realizat reportaje pentru emisiunile “Reporter TVR3", “Oraşul pe diagonală", “Români fără frontiere" , “Ora de vară”, “Vezi ce-ti dorești!”, “Necunoscuţii de lângă noi “ , “Întâlniri esenţiale”, “Vest Exclusiv”, „Alo, România!"(TVR Internaţional), “Zona Zero” (TVR 1). De asemenea a fost producător şi moderator la mai multor ediţii speciale pentru TVR3 şi TVR Timişoara precum „Marţişor 3D”, “Paşte- 2012”, “Revelion- 2015”, “Revelion- 2016”.
În anul 2015 a prezentat Finala Naţională Eurovision difuzată de TVR1, TVR HD şi TVR internaţional.