Are mulți ani de experienţă în televiziune şi se poate lăuda cu premiul pentru cea mai bună anchetă la Simfest 2010.
Sergiu Ciocoiu iubeşte cel mai mult momentul în care ajunge pe teren. Până acolo însă se consumă câteva etape care implică munca de birou, de la şedinţa de redacţie, la stabilirea subiectelor şi a contactelor.
“Odată ajuns pe teren, se activează în mine cealaltă jumătate a jurnalistului, bucuros de contactul direct cu subiectul. Echipa trebuie să funcţioneze perfect aici, fără sincope, deoarece în deplasare pot apărea tot felul de probleme neprevăzute. Un jurnalist TV trebuie să fie un bun profesionist şi să aibă o pregătire complexă. Aşa e televiziunea!”, spune Sergiu Ciocoiu.