5 minute despre limba română de ieri, de azi şi de mâine - în fiecare zi, de luni până vineri, la 14.55, la TVR 1! În noul sezon, descifrăm înţelesul unor termeni din folclorul românesc - o adevărată sursă de inspiraţie şi înţelepciune.
Să nu uităm că felul cum vorbim şi cum scriem contează şi ne defineşte ca oameni.
Dar ne şi ajută sau, dimpotrivă, ne încurcă să comunicăm cu cei din jur.
Adina Dragomirescu
Anca Şurian
Pentru cei care vor să fie la curent cu noutăţile din noua ediţie a Dicționarului ortografic, ortoepic și morfologic (DOOM 2021), echipa emisiunii continuă și în acest sezon să le aducă în atenție, cu ajutorul unor reputați specialiști din domeniu: prof. univ. dr. Ioana Vintilă-Rădulescu - coordonatoare DOOM 2005 şi DOOM 2021, prof. univ.dr. Rodica Zafiu - Departamentul de Lingvistică, Universitatea Bucureşti, conf. univ. dr. Adina Dragomirescu - directorul Institutului de Lingvistică Iorgu Iordan - Al. Roseti al Academiei Române, Anca Şurian Caproş - jurnalist Radio România Actualităţi, Andreea Dinică - cercetător ştiintific la Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan-Al.Rosetti” al Academiei Române.
Rodica Zafiu
Și în acest sezon, vrem să aflăm ce spun românii atunci când sunt confruntați cu un test de limbă. Ruxandra Gheorghe Negrea ia din nou „pulsul străzii”.
„Avem şi o noutate, care, sperăm noi, va fi o surpriză plăcută pentru telespectatorii noştri: Acad. Sabina Ispas, directorul Institutului de Etnografie şi Folclor „Constantin Brăiloiu”, ne va ajuta să descifrăm înţelesul unor termeni din folclorul românesc - o adevărată sursă de inspiraţie şi înţelepciune”, spune Cristina Dănilă.
Sabina Ispas
Emisiunea de limbă română difuzată de Televiziunea Română a intrat în 23-lea an de existenţă. Lansat în iulie 1999, proiectul original intitulat „Corect”, semnat de realizatorul Radu Dănilă, se numeşte, de 8 ani, „Vorbeşte corect!”.
„În aceşti 23 de ani, am reinventat constant formatul pentru a face faţă tuturor schimbărilor: fie cele apărute în limba română, dar şi cele ale realităţii socio-economice. Ca realizatori, suntem mândri că emisiunea noastră, pe cât de mică, pe atât de complexă, şi-a păstrat renumele şi calitatea, având în permanenţă un format original, dar şi că, după Corect, am reuşit să creăm un adevărat brand, Vorbeşte corect." (Radu Dănilă)
Echipa emisiunii „Vorbeşte corect”:
Cristina şi Radu Dănilă - realizatori,
Andreea Dinică - cercetător ştiintific la Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan-Al.Rosetti” al Academiei Române, consultantul de specialitate al emisiunii,
Iulia Ioaniţoaia - jurnalist,
Ionuţ Andrei - editor imagine,
Dan Creţa - voice-over.