loader
Foto

"Vis de aur, coroană de oţel"

TVR Iaşi – 24 ianuarie, ora 12.30   TVR1  - 24 ianuarie, ora 17.30

 

În 2018 se împlinesc 100 de ani de la întregirea României. Dar unirea tuturor provinciilor româneşti în graniţele aceluiaşi stat nu reprezintă un cadou făcut României de Marile Puteri, la sfârşitul Primului Război Mondial, ci a fost rezultatul unui proces care început cu mult timp în urmă.


Unirea românilor într-un singur stat apare întâi în programul revoluţionarilor de la 1848, atât în Ţara Românească şi Moldova, cât şi în Transilvania, Bucovina şi Banat. Revoluţia de la 1848 a fost înăbuşită, dar ideea de unitate a rămas. În 1859, Moldova şi Ţara Românească au pus Marile Puteri în faţa faptului împlinit, alegând acelaşi domn în ambele principate. Alexandru Ioan Cuza a pus bazele României moderne, iar Carol I consolidat statul creat de Cuza, i-a câştigat independenţa, iar pe parcursul celor 48 de ani de domnie l-a modernizat.


Primul război mondial a reprezentat pentru Regatul României şansa întregirii. Deşi Basarabia nu a putut fi luată în calcul la negocierea intrării în război, dat fiind că Imperiul Rus făcea parte din Antanta, Basarabia a fost prima provincie care s-a unit cu ţara, la 27 martie 1918.

Fără să fie exhaustiv, documentarul prezintă şi pierderile suferite de România după Primul Război Mondial, cum a arătat primul deceniu al României Întregite şi de ce nu a rezistat proiectul de la 1918. De asemenea, atingem şi chestiuni ce ţin de identatea românească – cine sunt românii, când s-au format, când a apărut numele România....

În acest documentar apar istorici din centrele universitare Cluj, Bucureşti, Iaşi:  academician Ioan-Aurel Pop, rectorul Universității Babeş-Bolyai din Cluj-Napoca,  prof.univ.dr. GHEORGHE IACOB – prorector al UAIC din Iaşi, prof. univ. dr. ION AGRIGOROAIEI - Facultatea de Istorie, UAIC Iaşi, prof.univ.dr. ION BULEI – Facultatea de Istorie din Bucureşti, conf. dr. IONUŢ NISTOR – Facultatea de Istorie, UAIC Iaşi, lector univ.dr. Cristina PREUTU - Facultatea de Istorie, UAIC Iaşi

Realizator -  Gabriela Baiardi

Difuzare

TVR Iaşi – 24 ianuarie, ora 12.30

TVR1  - 24 ianuarie, ora 17.30

 
Festivalul de Folclor al Minorităților Arad 2024: O sărbătoare a diversității culturale | VIDEO

În anul 2024, orașul Arad a avut plăcerea de a găzdui cea de-a 24-a ediție a Festivalului de Folclor al Minorităților, un eveniment remarcabil ...

„Zilele schimbării la faţă”: O sărbătoare a culturii sârbe în diasporă | VIDEO

În acest an, comunitatea sârbească a marcat cu bucurie cea de-a 31-a ediţie a „Zilelor Schimbării la Faţă”, un eveniment deosebit de important în ...

„Blockpost”, premieră la Timișora | VIDEO

„Blockpost”, premieră la Timișora | VIDEO

publicat: miercuri, 06 noiembrie 2024

„Blockpost” reprezintă o coproducție teatrală deosebită, reunind talentul artistic din România și Ucraina într-un moment de profundă relevanță ...

 

#TVRminoritati