loader
Foto

Vară Pentru Voi – miercuri, 9 iulie

Azi, la „Vară pentru voi” v-am propus noi destinaţii de vacanţă.

 

Ediţia este disponibilă online pe TVR+

Către ce domenii se vor îndrepta tinerii care tocmai au susţinut examenul de bacalaureat? Studiile arată că ştiinţele, în special fizica şi matematica, reprezintă un domeniu, pe cât de fascinant, pe atât de ignorat de tineri. Perspectiva cercetării nu este atât de atractivă, în special pentru fete. La Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iaşi, printr-un proiect european dedicat egalităţii de gen în ştiinţă, este încurajată implicarea femeilor în cercetare. Despre misiunea şi succesul acestui proiect ne-a povestit în prima parte a emisiunii, prof. univ. dr. Doina Balahur, coordonatorul STAGES.

Azi, la Vară pentru voi v-am propus şi noi destinaţii de vacanţă.

Petre Ariciuc, șeful Direcţiei de Promovare Turistică din Vatra Dornei, ne-a povestit despre toate posibilităţile de distracţie pe care le au turiştii care vin în staţiune vara aceasta, de la rafting, la tiroliană, echitaţie şi hiking.

La mijlocul lunii iulie, încep şi Zilele Municipiului Vatra Dornei. Concursul de muzică uşoară Muzritm şi Concursul Naţional de Meşteşuguri sunt câteva dintre evenimentele din program. Despre aceste două competiţii am discutat cu directorul Clubului Copiilor din Vatra Dornei, Vasile Moroşanu.

Meşterul popular Toader Ignătescu ne-a povestit despre un alt colţ de rai din Bucovina: satul Păltinoasa, unde va avea loc în această vară o tabără de sculptură în lemn. Sunt bineveniţi atât meşterii iscusiţi, cât şi turiştii curioşi să-i vadă pe artişti la lucru.

Ne vedem pe TVR3, TVR Iaşi şi tvrplus.ro/live-tvr-iasi, de la ora 17.00!

“Vară pentru voi” vă aduce încă o săptămână de relaxare, de întâlniri cu oameni frumoşi, premii şi încă ceva: o echipă care are în grijă ca după-amiezile dumneavoastră petrecute în faţa televizorului să fie cât mai plăcute: Raluca Aftene (prezentator) şi Vasile Arhire (producător).

 

Vară pentru voi

Realizatori: Raluca Aftene şi Vasile Arhire

Zilnic, luni – vineri, ora 17.00, pe TVR Iaşi, TVR 3 şi tvrplus.ro

 
Festivalul de Folclor al Minorităților Arad 2024: O sărbătoare a diversității culturale | VIDEO

În anul 2024, orașul Arad a avut plăcerea de a găzdui cea de-a 24-a ediție a Festivalului de Folclor al Minorităților, un eveniment remarcabil ...

„Zilele schimbării la faţă”: O sărbătoare a culturii sârbe în diasporă | VIDEO

În acest an, comunitatea sârbească a marcat cu bucurie cea de-a 31-a ediţie a „Zilelor Schimbării la Faţă”, un eveniment deosebit de important în ...

„Blockpost”, premieră la Timișora | VIDEO

„Blockpost”, premieră la Timișora | VIDEO

publicat: miercuri, 06 noiembrie 2024

„Blockpost” reprezintă o coproducție teatrală deosebită, reunind talentul artistic din România și Ucraina într-un moment de profundă relevanță ...

 

#TVRminoritati