loader
Foto

Vara, echipele TVR Iaşi pornesc la pas prin Moldova!

Fălticeni, Moineşti şi Câmpulung – puncte de reper pe traseul echipelor TVR Iaşi

 

În weekend, echipele TVR Iaşi străbat Moldova în căutare de evenimente regionale de seamă. Sâmbătă şi duminică, 19 – 20 iulie, ajung în Fălticeni pentru “Zilele Municipiului”, la Moineşti pentru o sesiune de comunicări cu tematică medicală şi la Câmpulung Moldovenesc, la “Întâlniri bucovinene”.

„Zilele Municipiului Fălticeni” se desfăşoară în perioada 17-20 iulie 2014 şi cuprind: sesiuni de comunicări, spectacole, expoziţii, concursuri sportive şi lansări de carte adresate turiştilor şi comunităţii din regiune. Artişti de muzică uşoară şi populară vor concerta pe scena din Piaţa „Nada Florilor”: trupele Aura, Daggu Project (Germania), artistele Ana Lesko, Anda Adam, Corina şi Paola. Evenimentele sportive principale sunt: Turneul Internaţional de Fotbal feminin de pe stadionul „Tineretului” (participă echipe din România, Ungaria şi Republica Moldova), un turneu de tenis de masă în cadrul circuitului Amatur (sala de sport a Colegiului Tehnic „Mihai Băcescu”). Duminică, 20 iulie, după Liturghia de la Biserica Sfântul Ilie, va avea loc o procesiune religioasă.

Tot duminică, la Fălticeni vor fi celebrate cuplurile care aniversează 50 de ani de căsnicie. La Centrul Cultural „Grigore Vasiliu Birlic” se va desfăşura ediţia a IX-a a Festivalului – Concurs Folcloric Naţional „Şezătoarea copiilor”. De asemenea, la final de sărbătoare vor fi premiaţi elevii care au obţinut rezultate deosebite la olimpiadele şi concursurile şcolare.

Detalii despre eveniment găsiţi la următorul link.

La Spitalul Municipal de Urgenţă Moineşti, până pe 19 iulie vor avea loc comunicări ştiinţifice şi workshopuri pe tema diagnosticării şi terapiilor inovative medico-chirurgicale.

Centrul cultural Bucovina organizează la Câmpulung Moldovenesc, în perioada 18 – 20 iulie 2014, Festivalul Internațional de Folclor “Întâlniri Bucovinene”. Evenimentul este unul multi-etnic, având invitaţi şi parteneri din Polonia, România, Ungaria, Ucraina, Slovacia și Republica Moldova.


Detalii pe site-ul Centrului Cultural Bucovina.

Săptămâna viitoare veţi putea urmări pe TVR Iaşi reportajele realizate de la cele mai importante evenimente din Moldova. Urmăriţi zilnic emisiunea “Vară pentru voi” (luni- vineri, ora 17.00) şi Jurnalului Regional (luni- vineri, ora 18.30, sâmbătă- duminică ora 18.00).

 
Festivalul de Folclor al Minorităților Arad 2024: O sărbătoare a diversității culturale | VIDEO

În anul 2024, orașul Arad a avut plăcerea de a găzdui cea de-a 24-a ediție a Festivalului de Folclor al Minorităților, un eveniment remarcabil ...

„Zilele schimbării la faţă”: O sărbătoare a culturii sârbe în diasporă | VIDEO

În acest an, comunitatea sârbească a marcat cu bucurie cea de-a 31-a ediţie a „Zilelor Schimbării la Faţă”, un eveniment deosebit de important în ...

„Blockpost”, premieră la Timișora | VIDEO

„Blockpost”, premieră la Timișora | VIDEO

publicat: miercuri, 06 noiembrie 2024

„Blockpost” reprezintă o coproducție teatrală deosebită, reunind talentul artistic din România și Ucraina într-un moment de profundă relevanță ...

 

#TVRminoritati