Profesorul universitar doctor Teofil Lung a fost invitatul Eugeniei Vodă, sâmbătă, 11 ianuarie, la TVR 1.
UPDATE: Ediția emisiunii din 11 ianuarie este disponibilă pe TVR+.
Chirurgul clujean care a salvat sute de vieţi, efectuând operaţii în premieră în lume, fost şef al Clinicii de Chirurgie Maxilo-Facială din Cluj-Napoca, profesorul universitar dr. Teofil Lung este invitatul din 11 ianuarie al Eugeniei Vodă la Profesioniştii. Medicul cu o carieră de peste 40 de ani, care a subliniat efectul devastator al chimioterapiei asupra bolnavilor de cancer la cap sau la gât şi a îndrăznit să afirme că citostaticele sunt medicamente din care „se câştigă foarte mult” vorbeşte despre soluţiile alternative propuse şi experimentate de el, sâmbătă, de la 22.50, la TVR 1 şi online, pe tvrplus.ro.
„Să ştie pacienţii că foarte multe forme de cancer noi le putem vindeca în proporţie de sută la sută. Sunt situaţii în care aceste cancere, prin terapie chirurgicală bine dirijată, se vindecă în totalitate, fără chimioterapie sau cobaltoterapie. Îi rog pe colegii mei medici să renunţe la aceste idei de a face terapiile acestea“, afirma Teofil Lung într-un interviu. Cu modestia medicului „de şcoală veche”, pentru care menirea lui de „purtător al hainelor albe de medic” este să încerce să prelungească viaţa celor care îl caută, în situaţii disperate, invitatul Eugeniei Vodă îşi explică reuşitele profesionale prin munca susţinută, depusă în întreaga sa carieră: „Eu nu am niciun merit că am premiere naţionale şi mondiale. Nu se pot face premiere de acest gen peste noapte, trebuie să fie în spate o activitate îndelungată, iar a mea este de 40 de ani. Sînt acumulări profesionale de ani şi ani.”
Ediţia Profesioniştii din 11 ianuarie este cea de-a doua premieră din 2014 a emisiunii realizate de Eugenia Vodă la TVR 1. Realizatoarea TVR a început seria Profesioniştilor în acest an cu o ediţie specială, dedicată actriţei Stela Popescu. Întreaga colecţie de emisiuni Profesioniştii poate fi urmărită şi online, pe portalul video al TVR, www.tvrplus.ro.
Despre Profesioniştii: Unul dintre cele mai longevive programe ale Televiziunii Române, emisiunea Profesioniştii este difuzată de TVR 1 din anul 2000 şi a oferit publicului înregistrări unicat cu Puiu Călinescu, Jean Constantin, Dem Rădulescu, Gheorghe Dinică, Adrian Pintea, Leopoldina Bălănuţă, Octavian Paler. Emisiunea Profesioniştii a fost distinsă cu numeroase premii, printre care „Premiul Clubului Român de Presă" pentru cel mai bun talk-show, „Premiul criticii" pentru cea mai bună emisiune de televiziune, dar şi premiul APTR pentru talk-show. Realizatoarea Eugenia Vodă completează arhiva de aur a Televiziunii Române cu fiecare ediţie a emisiunii Profesioniştii, aceasta rămânând constantă în privinţa calităţii invitaţilor şi a calităţii produsului de televiziune.