loader
Foto

"Un doctor pentru dumneavoastră" vine cu detalii despre operațiile pe creier prin pleoapă, realizate în România

Echipa un "Un doctor pentru dumneavoastră" v-a invitat să urmăriţi miercuri, 8 mai, la TVR Internațional, de la ora 11:00, o ediţie în care am aflat detalii despre operațiile pe creier prin pleoapă, realizate la Spitalul Universitar de Urgență Militar Central „Dr. Carol Davila” din Bucureşti.

 

De 16 ani, doctori români apreciaţi în ţară şi în diaspora, construiesc punţi pentru sănătate și dezbat teme de actualitate.

* Chirurgie pe creier prin pleoapă

Invitat: cpt. dr. Georgian Ciobotaru, medic specialist neurochirurg, Spitalul Universitar de Urgenţă Militar Central "dr. Carol Davila" din Bucureşti

(w882)Prima operație pe creier prin pleoapă a fost realizată în premieră, în România, la Spitalul Universitar de Urgență Militar Central „Dr. Carol Davila” din Bucureşti, singura unitate de stat românească unde se efectuează astfel de intervenţii în chirurgia epilepsiei şi nu numai. Un succes ce merită promovat, mai ales că la realizarea lui au contribuit medici tineri care demonstrează că se poate face performanţă şi în România! Despre toate acestea ne spune invitatul nostru care declară că: „Dacă vrem să fim cu adevărat fericiţi, trebuie să ne comportăm ca nişte copii – în special să iubim şi să iertăm.”

*Autismul, lumea de lângă noi

Invitat: din Spania, dr. Gabriela Dagmar Nedelcu, psiholog și psihopedagog, competență în diagnosticul și tratarea autismului

(w882)

Specialiştii estimează că, în prezent, autismul este o afecţiune care depăşeşte, în frecvenţă, boli precum cancerul, diabetul şi Sindromul Down. Să privim cu bunătate, cu iubire și cu înțelegere spre ”lumea de lângă noi”. Vorbim despre integrarea în societate a persoanelor cu tulburări din spectru autist.

(w882)* Iubirea, medicamentul nostru

Invitat: preot dr. Sorin Zahiu, Biserica „Sf. Marcu Eugenicul” din Atena, Grecia

(w882)

A plecat la studii în capitala Greciei pentru a face doctoratul în teologie şi s-a îndrăgostit de limba română învăţând greaca. De 25 de ani locuieşte în Atena, locul în care Platon a construit prima universitate din lume şi, de 20 de ani, slujeşte în  mijlocul comunităţii româneşti de pe meleaguri elene. Într-o ţară străină, diasporenilor, orfani de ţară, le e necesară multă dragoste! Iubirea vindecă şi este un proces continuu!

(w882)

***

Redifuzare din 2.04.2024

Moderator Ana Maria Ghiur

Jurnalist tv Lucian Băbeanu

Documentarist Giorgiana Șușurincă

Producător tv Monica Ancuța-Tiuntiuc

 
 „Minoritățile naționale îmbogățesc identitatea noastră.” Adriana Irimescu – noua prezentatoare a emisiunii „Convieţuiri”

Cele mai importante manifestări din viața minorităților naționale ne sunt aduse în atenţie în fiecare miercuri, de la ora 15.00, la TVR 1. Din 15 ...

"Vocile Negostinei", tradiții bucovinene | VIDEO

publicat: joi, 26 decembrie 2024

În inima Bucovinei, satele ucrainești păstrează cu sfințenie tradiții care transcend timpul, iar "șezătorile" reprezintă o expresie emblematică a ...

Ziua Minorităților Naționale în România: O sărbătoare a diversității și unității | VIDEO

Ziua Minorităților Naționale în România, sărbătorită anual la 18 decembrie, reprezintă un prilej de celebrare a diversității culturale și etnice ...

 

#TVRminoritati