loader
Foto

Galerie foto

Trei doamne de succes - la „Proiect România”

Sâmbătă, 8 martie, vă invităm la o ediţie specială a emisiunii „Proiect România”, începând cu  ora 15:00, la TVR Cluj, unde veți afla mai multe detalii despre trei femei speciale.

 

Producătorul Emilia Avram şi moderatorul Karen Sebesi au pregătit o ediţie specială a emisiunii „Proiect România”, chiar de Ziua femeii, cu şi despre femei.

Milena Prună este preşedinta Asociaţiei Autism Transilvania şi iniţiatoarea primului centru din ţară care oferă servicii pentru copiii afectaţi de autism. A pornit de la o experienţă tragică şi a ajuns să schimbe ceva în societatea românească. În 2002, a aflat că fetiţa ei suferă de autism şi atunci a început lupta vieţii ei. A luptat cu boala, dar şi cu sistemul din România care nu oferea şanse de recuperare pentru copiii cu această afecţiune Şi a reuşit. Şi-a ajutat propriul copil să învingă boala, iar acum îi ajută şi pe alţii. Din acest an, la Cluj, funcţionează prima şcoală pentru copiii cu autism.

Silvia Toth are 32 de ani, este din Bistriţa şi are o pasiune: portul popular, care a făcut-o ambasadoare a României în lume. Are o familie care a păstrat tradiţia portului popular din moşi strămoşi, iar Silvia a găsit acum modalitatea perfectă de a promova frumuseţea unică a costumelor româneşti: fotografia. La început totul a pornit din dorinţa de a surprinde în imagini complexitatea şi bogăţia portului local. A fotografiat prietene, vecine, rude, bunici. A făcut autoportrete şi a încercat să arate şi altora cum vede ea portul popular: spectaculos, bogat, misterios, deosebit. Între timp, această dorinţă a devenit un proiect şi acum lucrează la o serie întreagă de fotografii în costum popular din Ţara Năsăudului care vor fi incluse în proiecte de promovare a României.

Cristina Pogăcean este una dintre cele mai puternice alpiniste ale momentului în România. La începutul lunii mai 2013, alături de alpinistul băimărean Cosmin Andron, a urcat pe vârful Gandharva Chuli (6.248m), din Himalaya. Conform guvernului din Nepal, ei au fost primii oameni care au urcat pe acest munte considerat, se pare, sacru de către localnici. Din acest motiv s-au şi oprit la aproximativ un metru de vârf, la finalul ascensiunii, pentru a nu deranja spiritul muntelui. Pentru performanţa lor, cei doi alpinişti, membri ai Clubului Alpin Român, au fost incluşi pe lista pentru “Pioletul de Aur 2014”. Este Oscarul alpinismului şi este  acordat din 1991 de către revista franceză “Montagnes” şi organizaţia Groupe de Haute Montagne. Premiile “Pioletul de Aur 2014” vor fi acordate între 26-29 martie, la Chamonix, Mont Blanc (Franţa), iar cele şase nominalizări finale vor fi anunţate la sfârşitul lunii martie 2014.

 
Festivalul de Folclor al Minorităților Arad 2024: O sărbătoare a diversității culturale | VIDEO

În anul 2024, orașul Arad a avut plăcerea de a găzdui cea de-a 24-a ediție a Festivalului de Folclor al Minorităților, un eveniment remarcabil ...

„Zilele schimbării la faţă”: O sărbătoare a culturii sârbe în diasporă | VIDEO

În acest an, comunitatea sârbească a marcat cu bucurie cea de-a 31-a ediţie a „Zilelor Schimbării la Faţă”, un eveniment deosebit de important în ...

„Blockpost”, premieră la Timișora | VIDEO

„Blockpost”, premieră la Timișora | VIDEO

publicat: miercuri, 06 noiembrie 2024

„Blockpost” reprezintă o coproducție teatrală deosebită, reunind talentul artistic din România și Ucraina într-un moment de profundă relevanță ...

 

#TVRminoritati