Ediția din decembrie a emisiunii în limba bulgară prezintă o reţetă culinară bulgărească pe bază de cartofi , colinde specifice bulgarilor bănăţeni interpretate de corul „JAKU RONKOV” din Dudeştii Vechi şi o melodie interpretată de Doriana Talpeş.
Prima parte a emisiunii cuprinde un reportaj culinar în care telespectatorii pot gusta cartoful preparat în bucătăria bulgarilor din Banat. Reţeta a fost pregătită de către OLIVERA PETCOV, tânără bulgăroaică, membră a ansamblului Slavjak din Timişoara.
În a doua parte a emisiunii corul bărbătesc „JAKU RONKOV” din Dudeştii Vechi, interpretează o suită de colinde specifice bulgarilor bănăţeni, iar la finalul emisiunii interpreta Doriana Talpeş va încânta telespectatorii cu glasul ei angelic, interpretând melodia „NEDA RUBA PUDNUVEVA”. Cântecul descrie etapele pregătitoare pentru măritiş.
Atât reţeta cât şi cântecele au fost prezentate în cadrul seminarului‚ Exprimarea minorităţilor în audiovizual” care a avut loc la Timişoara, la începutul lunii decembrie.