Un tânăr care studiază ca tenor şi pianist, dar cântă „fin şi sfâşietor” la clarinet şi la fluier, fiind îndrăgostit de muzica populară, este câştigătorul celei de-a şasea ediţii Vedeta populară a sezonului 3.
Are doar 19 ani, dar înţelepciune cât pentru cel puţin de două ori atâta. „Dacă nu simți iubirea cu adevărat în viață, nu ai cum să transmiţi oamenilor un mesaj prin muzică” - aceste cuvinte îi aparţin unui tânăr de 19 ani din Brașov, care este mândru că poartă acelaşi nume cu al tatălui şi al bunicului lui. Mihai Teacă a reuşit duminică, 18 noiembrie, să impresioneze publicul şi juriul, asfel că a fost desemnat al şaselea semifinalist al sezonului 3 Vedeta populară de la TVR 1.
Mihai Teacă vine din Făgăraş şi este urmaşul unui fost lăutar, percuţionist. În joacă, micul Mihai a descoperit întâi o orgă, apoi a început să cânte şi din voce. De pe la 12 ani. Muzica populară l-a atras întâi prin mesajul textelor. Îi plăcea veselia pe care o transmiteau unele cântece. A continuat cu muzica clasică. Acum studiază ca tenor şi, în paralel, ca pianist. Şi, pentru că muzica populară este în sufletul lui, cântă şi la clarinet, dar numai folclor.
Mihai Teacă a interpretat în concurs, la prima probă de la Vedeta populară, „Rău mă-ncearcă dragostea”, impresionând juriul şi cu un scurt cântec la fluier, instrument de care nu se desparte, dar mai ales cu interpretarea vocală şi la clarinet a unei melodii la alegere, provocat fiind de juratul Grigore Leşe. Momentul lui Mihai Teacă din prima probă, apreciat de toţi membrii juriului este mai jos:
Pentru duetul din proba a doua, Mihai Teacă a ales o un interpret pe care-l ştie de o viaţă. A fost vecin şi prieten cu tatăl lui. Mihai Teacă a cântat la proba a doua alături de George Rotaru.
TVR 1 este locul unde îşi dau întâlnire cei mai talentaţi tineri interpreţi de muzică populară decişi să fie Vedeta populară, în cel mai important show de folclor din România. Alţi cinci se vor întrece în ediţia a şaptea Vedeta populară duminica viitoare. Dintre ei, doar unul se califica în semifinală. Iuliana Tudor ne dă întâlnire la Vedeta populară duminică, 25 noiembrie, de la ora 21.00.
Şi în acest sezon juriul este format din interpretele de muzică populară Niculina Stoican şi Cornelia Rednic, realizatorul TV Elise Stan, Grigore Leşe – artist, doctor în muzică şi profesor la Facultatea de Muzică din Bucureşti şi poetul Mircea Dinescu, cu toţii gata să evalueze prestaţiile noilor concurenţi, interpreţi amatori din folclorul românesc.
Orchestra Naţională Valahia, a Primăriei Captalei, susţinută de Creart rămâne alături de concurenţi în intepretările live din show şi în sezonul trei, în timp ce actorii Lucian Ghimişi şi Dan Clucinschi, coprezentatorii Iulianei Tudor în show, încearcă să le tempereze emoţiile şi să afle mai multe despre ei.
Despre Vedeta populară
Primul sezon Vedeta populară, prezentat de Iuliana Tudor la TVR 1, s-a desfăşurat între 22 octombrie şi 31 decembrie 2017. Alexandra Chira, în vârstă de 19 ani, din judetul Sălaj, este concurenta care a câştigat prima ediţie a talent show-ului Vedeta populară de la TVR 1.
Între 29 aprilie şi 14 iunie 2018, Iuliana Tudor a prezentat la TVR 1 al doilea sezon Vedeta populară. Cătălina Rotaru, bucovineanca în vârstă de 20 de ani, studentă la Etnologie în Cluj Napoca, este câştigătoarea sezonului al doilea Vedeta populară, concurs transmis de TVR 1 în fiecare duminică de la ora 21.00.
credit foto: Doru Ochea