În culisele Seminarului Internaţional de Jurnalism de la Iaşi
Seminarul Internaţional de Jurnalism de la Iaşi - trei zile în care jurnalişti din România, Marea Britanie şi Franţa au vorbit despre spectacolul audiovizual în faţa unor tineri care visează să-şi pună semnătura în dreptul unei sigle de televiziune.
Într-o nouă ediţie a emisiunii „Reporter Special” îi veţi cunoaşte pe cei care au transformat evenimentul într-un adevărat spectacol... de idei. Unul dintre cei mai mari specialişti britanici din domeniul audiovizual - David Lowen, un dramaturg român de talie mondială - Matei Vişniec, un jurnalist cu dublă formaţie, franceză şi americană - Nicolas Don, unul dintre cei mai buni realizatori de reportaj al televiziunii române - Irina Păcurariu, o personalitate a jurnalismului cultural - Cristina Hermeziu, singurul jurnalist român premiat de ONU - Marian Voicu, primul român pe Everest - Ticu Lăcătuşu, fondatorul şcolii de jurnalism de la Iaşi - Daniel Condurache, Universitatea „Alexandru Ioan Cuza”, cu toţii traineri într-o nouă ediţie de succes a seminarului organizat de TVR Iaşi.
Emisiunea o puteţi urmări luni, la ora 20.00, pe TVR Iaşi. De neratat!