O nou ă ediţie D escriptio Moldaviae , realizată de Raluca Aftene.
În Descriptio Modaviae, Dimitrie Cantemir scria despre Ocna că e un târguşor nedemn de a fi menționat, poate doar pentru ocnele bogate de sare de aici. Secole mai târziu, avea sa devină, datorită aurului alb, cel mai înfloritor oraș de pe Valea Trotuşului.
Istoricii ne spun că, pe la 1800, Târgu Ocna era cea mare localitate neresedinţă de judeţ din Moldova. Azi, orașul nu mai are strălucirea de altădată. Ca să îl iubești , trebuie să-l cercetezi îndeaproape, să-i cunoști istoria scrisă cu litere de sare și de sânge şi să-i descoperi comorile, unele dintre ele adânc ascunse în pământ.
Salina aflată la două sute patruzeci de metri adâncime în masivul de sare al oraşului, singura biserica ortodoxă cu text francez în pisanie şi un monument unic în România dedicat celor paisprezece mii de soldaţi căzuţi în primul război mondial în munţii care străjuiesc oraşul-staţiune sunt doar câteva dintre locurile pe care vă invit să le descoperim împreună într-un nou episod din seria Descriptio Moldaviae, miercuri, la ora 19.00, pe TVR Iaşi.
Descriptio Moldaviae
Realizator: Raluca Aftene
TVR Iaşi: miercuri, 3 decembrie, ora 19.00
Duminică, 7 decembrie, ora 18.30