loader
Foto

Start bun pentru "Ultima ediţie" de la TVR 1 în 2014

La un an de la debutul său, Ultima ediţie, talk-show-ul realizat de Departamentul Ştiri al TVR, se numără printre cele mai urmărite 10 emisiuni de dezbatere ale anului 2013

 

UPDATE: Ediția emisiunii din 12 ianuarie este disponibilă pe TVR+.

Prima ediţie din 2014 a emisiunii realizate de Departamentul Ştiri al TVR în fiecare duminică la TVR 1 şi online pe tvrplus.ro, de la ora 13.00, vine cu câteva subiecte la zi:

Primul, scandalul din învăţământ generat de cazul învăţătoarei care cerea atenţii, va fi abordat de Mihai Rădulescu, moderatorul ediţiei de azi Ultima ediţie, cu Marian Staş, preşedintele Clubului Liderii Mileniului III.

În prezentarea celui de-al doilea subiect, justiţie-politic în 2014, Mihai Rădulescu îl are invitat pe jurnalistul Cornel Nistorescu.

Al treilea subiect - politica BNR de reducere a dobânzilor monetare şi cum este aplicată aceasta – va fi lămurit cu ajutorul analistului Lucian Isar.

Ultimul subiect al emisiunii - extremele climei din ultima perioadă, respectiv valul de frig care a cuprins America, versus vremea deosebit de caldă pentru acest interval din Europa – va fi discutat cu Roxana Bojariu, climatolog la INMH.

Talk-show-ul Ultima ediţie, realizat de Departamentul Ştiri al TVR, se numără printre cele mai urmărite 10 emisiuni de dezbatere ale anului 2013, la nivel naţional. Conform datelor Kantar Media, prelucrate de Serviciul Analiză şi Strategie Programe, Direcția Programe, TVR, Ultima ediţie se află pe locul 5 în acest top, cu o audienţă medie de 354.000 de telespectatori, ceea ce corespunde unul rating mediu de 1,9% şi unei cote de piaţă de 5,6% (datele se referă la targetul naţional).

Emisiunea Ultima ediţie a debutat acum un an, pe 13 ianuarie 2013, fiind difuzată duminica, de la ora 13.00, la TVR 1 şi pe tvrplus.ro. La fiecare sfârşit de săptămână, Ramona Avramescu, Claudiu Lucaci sau Mihai Rădulescu dezbat cele mai importante evenimentele politice, economice, sociale ale săptămânii. În studioul TVR, alături de analişti de marcă, intrăm în culisele întâmplărilor care ne-au influenţat viaţa de zi cu zi în săptămâna care stă să se încheie.

 
„Zilele schimbării la faţă”: O sărbătoare a culturii sârbe în diasporă | VIDEO

În acest an, comunitatea sârbească a marcat cu bucurie cea de-a 31-a ediţie a „Zilelor Schimbării la Faţă”, un eveniment deosebit de important în ...

„Blockpost”, premieră la Timișora | VIDEO

„Blockpost”, premieră la Timișora | VIDEO

publicat: miercuri, 06 noiembrie 2024

„Blockpost” reprezintă o coproducție teatrală deosebită, reunind talentul artistic din România și Ucraina într-un moment de profundă relevanță ...

Ziua Marelui „NU” | VIDEO

Ziua Marelui „NU” | VIDEO

publicat: marţi, 29 octombrie 2024

În fiecare an, pe 28 octombrie, Grecia sărbătorește "Ziua Demnității", o dată semnificativă ce marchează curajul și determinarea poporului grec ...

 

#TVRminoritati