Cele mai importante slujbe religioase oficiate de Paști, precum şi ediţii speciale „Universul credinţei” se regăsesc în grila TVR 1.
Ca în fiecare an, TVR 1 transmite cele mai importante slujbe religioase oficiate de Paști la Catedrala Patriarhală din București.
Vineri, 14 aprilie, de la ora 18.10, românii pot urmări, în transmisiune directă de la Catedrala Patriarhală din Bucureşti, Denia Prohodului Domnului, într-o ediţie specială „Universul credinţei”. Comentariul – Corneliu Vlad Matache.
În seara de Înviere, pe 15 aprilie, începând cu ora 23.10, tot în „Universul credinţei”, vedem la TVR 1, în direct de la Catedrala Patriarhală, Slujba Învierii, oficiată de către Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române.
Jurnalistul Andrei Victor Dochia îi va avea invitaţi în studioul TVR pe interpreta de muzică bisericească Maria Coman, alături de un cor psaltic şi pe jurnalistul Răzvan Bucuroiu.
Vom putea urmări o discuţie despre lumina sfântă de la Ierusalim şi semnificaţia marii sărbători creştine, dar şi despre cântările bisericeşti, mai ales că 2023 este anul comemorativ al imnografilor şi cântăreţilor bisericeşti din Patriarhia Română.
Maria Coman ne va bucura cu câteva cântări bisericeşti, chiar în avanpremiera concertului de muzică psaltică pe care interpreta îl va susţine în Ziua de Paşti la Turnul lui David din Ierusalim.