loader
Foto

Galerie foto

Se apropie Timisoara Jazz Festival și Balul Vienez de Timişoara!

Iubitorii de jazz care merg vara la festivalul de Jazz de la Gărâna au iarna un motiv de bucurie.

 

Fundaţia Culturală JAZZ BANAT îi invită la ediţia a VII-a a TIMISOARA JAZZ FESTIVAL, care se va desfăşura în 29 şi 30 noiembrie 2014, la sala Capitol a Filarmonicii „Banatul” din Timişoara , începând cu ora 18.00.

Vor cânta nume mari ale scenei de jazz din ţară şi din lume: MELT TRIO, GAIA CUATRO, SHAI MAESTRO TRIO, EXIT OZ, BRINK MAN SHIP SI HADRIEN FERAUD QUARTET.

Amănunte aflăm chiar de la Marius Giura, organizatorul acestui festival.

Balul Vienez de la Timişoara, care va avea loc în 5 decembrie , în sala Teatrului Naţional Timişoara, şi-a ales deja debutanţii.

24 de perechi, adică 48 de tineri şi tinere, vor participa la un eveniment de mare ţinută, alături de membrii unor familii nobiliare din Europa, ambasadori şi reprezentanți de marcă ai societății românești, precum şi ai mediului de afaceri străin.

Balul are o importantă componentă caritabilă. Fondurile adunate vor fi direcționate către Fundația Internațională United Way România. Banii vor ajuta la educarea a peste 200 de copii provenind din familii vulnerabile sau bolnavi de cancer, la ajutorarea a 40 de copii cu nevoi speciale şi la integrarea socială a 100 de persoane fără adăpost.

Noutăţile legate de bal le aduc Ioana Haţegan, organizator al Balului Vienez de la Timişoara, Ada Gabor, manager Timişoara Office Fundaţia Internaţională United Way şi Raul Avram, de la Magnum Team Timişoara.

Emisiunea "Ora Regiunii" se difuzează în direct pe TVR Timișoara, luni 24.11.2014 la ora 20.00 cu reluare marți 25.11.2014 la ora 11.30.

(w882)

 

 
Festivalul de Folclor al Minorităților Arad 2024: O sărbătoare a diversității culturale | VIDEO

În anul 2024, orașul Arad a avut plăcerea de a găzdui cea de-a 24-a ediție a Festivalului de Folclor al Minorităților, un eveniment remarcabil ...

„Zilele schimbării la faţă”: O sărbătoare a culturii sârbe în diasporă | VIDEO

În acest an, comunitatea sârbească a marcat cu bucurie cea de-a 31-a ediţie a „Zilelor Schimbării la Faţă”, un eveniment deosebit de important în ...

„Blockpost”, premieră la Timișora | VIDEO

„Blockpost”, premieră la Timișora | VIDEO

publicat: miercuri, 06 noiembrie 2024

„Blockpost” reprezintă o coproducție teatrală deosebită, reunind talentul artistic din România și Ucraina într-un moment de profundă relevanță ...

 

#TVRminoritati