Ediţia emisiunii "România în bucate", realizată de colegii de la TVR Timişoara, difuzată luni, 1 mai, la TVR2, la 17.30.
E zăpadă încă în Apuseni, dar Sohodolul răsare mândru spre lumină, dezvăluindu-şi frumuseţea brăzdată însă de drama satelor românesti depopulate şi abandonate în timp. Găsim aici povestea unui localnic care a pribegit ani în șir prin Franța, ca bucătar, şi care întors acasă s-a hotărât să redea Sohodolului strălucirea de odinioară, caracterizată de autenticitate și naturaleţe, valori pe care le pierdem cu fiecare zi.
Și vrea să arate lumii cât de frumos e locul ăsta, încercând să dea viaţă caselor traditionale șsi să scoată la iveală gustul simplu si bun, prin rețetele vechi culese de la putinele bătrâne rămase în viaţă. Și am aflat că farmecul acestui gust nu vine din cât de sofisticate sunt bucatele ci tocmai din calitatea produselor naturale, autohtone făcute de oameni în propriile gospodării.
Friptura de mangaliţe crescute în libertate prin păduri sau reţeta "Taci și înghite" cu laptele și smântâna de la vacile care pasc iarba curată de munte, ne fac să întelegem de ce Radu Stoica se zbate în încercarea de a salva firescul din mormanul de modernisme lipsite de substanță.