loader
Foto

România în bucate: Paștele catolic sărbătorit în comunitatea croaților din Rafnic | VIDEO

Ediţia emisiunii "România în bucate", realizată de colegii de la TVR Timişoara, difuzată luni, 10 aprilie, ora 17.30, la TVR2.

 

În zi de sărbătoare, întindem masă mare la Rafnic, în comunitatea croaților din județul Caraș-Severin. Obiceiul este ca la Paștele catolic să se rupă colacul umplut cu afumături, urzici, ou fiert și flori de corn, din care gustă prima dată cei care au ținut tot postul.

Combinația e cel putin ciudată, dar fiecare ingredient îsi are propria semnificație. Abia după această degustare, se servesc supa cu fire de tăiței scăldați în bănuți aurii, friptura de rață umplută cu mere asortată cu garnitură de legume în sos de ciuperci sau de mărar și melspaisurile dichisite, cum e sucitura cu nucă ori cireșe. Asta doar așa pe scurt, pentru că nu avem suficiente rânduri cât să întindem tot meniul.

Meșteri la bucătărie ne sunt Pătru Lugojan și Nicolae Chicheș sub supravegherea cârcotașă a lui Dan Liuț și în atmosfera de veselie pe care ne-o întreține Snejanca Bosca.

La TVR Timișoara, emisiunea este marți la 20.30.

 

 
„România Diversă”: Tradiții care ne apropie | VIDEO

Toamna, o dată cu reîntoarcerea la cotidian, TVR Iași marchează un nou capitol în cadrul emisiunii „România Diversă”, o inițiativă lăudabilă ce ...

Film realizat cu utilizarea inteligenței artificiale premiat de Circom Regional | VIDEO

Inteligența artificială (AI) a pătruns în numeroase domenii, iar televiziunea nu face excepție.

Zilele Culturale Maghiare din Cluj – O Sărbătoare a Diversității | VIDEO

Evenimentele culturale reprezintă piloni esențiali în dezvoltarea unei comunități, oferind spații de reflecție, divertisment și conectare.

 

#TVRminoritati