loader
Foto

Revoluția din 1956, comemorată la Timișoara

Revoluția din 1956 de la Budapesta a fost comemorată cu două evenimente.

 

În 22 octombrie a avut loc spectacolul memorial intitulat ”Să nu fie oricum!”. Gazda evenimentului a fost consulul onorific al Ungariei Tamas Peter.

A doua comemorare a avut loc în biserica reformată. Liturghia ecumenică a fost urmată de discursuri festive, apoi de spectacolul actorului Meleg Vilmos. Mai multe discursuri au arătat paralelismul între Revoluția din 1956 și cea din 1989.

„România este pe ultimul loc în ceea ce privește accesarea fondurilor UE” a declarat europarlamentarul Winkler Gyula, la o conferință de presă la Deva. În Banat este prioritară dezvoltarea agriculturii și infrastructurii satelor. Scopul este ca fermierii să aibă condiții de viață moderne iar produsele lor să fiecompetitive pe piata din Uniunea Europeană.

Asociația Ceva de Spus din Timișoara a achiziționat un microbuz cu 8+1 locuri, accesibil persoanelor cu dizabilități. Acesta a fost prezentat presei locale. Au avut nevoie de acest autocar pentru că transportul în comun nu este accesibil persoanelor cu dizabilități, şi circulația acestor persoane este complicată în incinta orașului. Cu această mașină vor putea ajunge cu ușurință și la diferite conferințe. Microbuzul a fost achiziţionat din fondurile strânse la salonul de vin Rovinhud din anul trecut.

Emisiunea "Panoramic de Sud-Vest" se difuzează luni 2.11.2015 la ora 19.30 pe TVR Timișoara (cu reluare marți 3.11.2015 la ora 11.00) iar pe TVR3 miercuri 4.11.2015 ora 11.30 (cu reluare joi 5.11.2015 de la ora 0.00).

De asemenea, la orele de difuzare, emisiunea poate fi vizionată în live streaming pe TVR+ pe pagina canalului respectiv. Înregistrarea emisiunii poate fi vizionată ulterior difuzării la link-ul de la începutul paginii.

 
Festivalul de Folclor al Minorităților Arad 2024: O sărbătoare a diversității culturale | VIDEO

În anul 2024, orașul Arad a avut plăcerea de a găzdui cea de-a 24-a ediție a Festivalului de Folclor al Minorităților, un eveniment remarcabil ...

„Zilele schimbării la faţă”: O sărbătoare a culturii sârbe în diasporă | VIDEO

În acest an, comunitatea sârbească a marcat cu bucurie cea de-a 31-a ediţie a „Zilelor Schimbării la Faţă”, un eveniment deosebit de important în ...

„Blockpost”, premieră la Timișora | VIDEO

„Blockpost”, premieră la Timișora | VIDEO

publicat: miercuri, 06 noiembrie 2024

„Blockpost” reprezintă o coproducție teatrală deosebită, reunind talentul artistic din România și Ucraina într-un moment de profundă relevanță ...

 

#TVRminoritati