loader
Foto

"Regionalia": festival de teatru dedicat copiilor cu nevoi speciale

La "Regionalia" discutăm depre o expoziţie aparte, la Timişoara, şi, în premieră, un festival naţional de teatru dedicat copiilor cu nevoi speciale.

 

„Medici timişoreni – artişti plastici” este intitulată o expoziţie, în premieră, la Timişoara.

Organizată la iniţiativa prorectorului UMF, prof. dr. Dan V. Poenaru, evenimentul s-a dovedit un incontestabil succes, adunând în preajma simezelor, medici şi plasticieni, deopotrivă.

Dr. Georgeta Cocean, fost medic psihiatru, este doar unul dintre doctorii pasionaţi de arta plastică. Dumneaei ne este alături, dimpreună cu jurnalistul Robert Şerban şi cu prorectorul UMF, prof. dr. Dan V. Poenaru.

„Praf de stele” este titulatura unui altfel de festival de teatru. Se va desfăşura la Timişoara, în 27 martie, adică exact de Ziua Mondială a Teatrului. Este organizat de către Centrul Şcolar pentru Educaţie Incluzivă „Dumitru Ciumăgeanu” şi se adresează copiilor cu nevoi speciale.

Ne sunt alături directorul instituţiei de învăţământ, Nadia Baloteanu, dar şi mămica unui copilaş „special”, doamna Claudia Bogdan.

Emisiunea se difuzează luni 24.03.2014 la ora 17.00, simultan pe TVR3 și TVR Timișoara.

 

 

 
Festivalul de Folclor al Minorităților Arad 2024: O sărbătoare a diversității culturale | VIDEO

În anul 2024, orașul Arad a avut plăcerea de a găzdui cea de-a 24-a ediție a Festivalului de Folclor al Minorităților, un eveniment remarcabil ...

„Zilele schimbării la faţă”: O sărbătoare a culturii sârbe în diasporă | VIDEO

În acest an, comunitatea sârbească a marcat cu bucurie cea de-a 31-a ediţie a „Zilelor Schimbării la Faţă”, un eveniment deosebit de important în ...

„Blockpost”, premieră la Timișora | VIDEO

„Blockpost”, premieră la Timișora | VIDEO

publicat: miercuri, 06 noiembrie 2024

„Blockpost” reprezintă o coproducție teatrală deosebită, reunind talentul artistic din România și Ucraina într-un moment de profundă relevanță ...

 

#TVRminoritati