loader
Foto

„Referendum” la TVR 1: două echipe, o singură iubire: Steaua | VIDEO

Are dreptul FCSB să joace pe stadionul din Ghencea? Despre conflictul dintre cele două formaţii s-a discutat luni, 2 mai, de la ora 21.00, la TVR 1.

 

Războaie se poartă la orice nivel, din cauze dintre cele mai diverse, prin fel de fel de mijloace. Vrând-nevrând, Ministerul Apărării este implicat, de câţiva ani, într-un război 'domestic': cel dintre clubul de fotbal pe care-l deţine, CSA Steaua, şi clubul privat FCSB, fosta Steaua Bucureşti – până în 2017, când a pierdut denumirea în justiţie. Este o luptă plină de pasiuni şi tensiuni, care se duce în sânul comunităţii de suporteri stelişti, de departe cea mai numeroasă din România. Mihai Rădulescu a adus-o în discuţie la „Referendum”, luni, 2 mai, de la ora 21.00, în direct la TVR 1.

Bătălia dintre cele două cluburi continuă şi acum în instanţă, pentru că dosarul prin care FCSB a pierdut marca Steaua urmează să fie rejudecat la Curtea de Apel Bucureşti.

Controversa a reizbucnit în forţă în aceste zile, odată cu solicitarea făcută de FCSB de a juca un posibil meci decisiv pentru finalul campionatului pe stadionul din Ghencea. Nu i s-a permis până acum şi nici de astă dată, după ce însuşi ministrul Apărării a intervenit în dispută de partea clubului militar. „Cine revendică acest stadion este poporul român", a răspuns Vasile Dâncu cererii formulate de patronul FCSB, George Becali.

Mihai Rădulescu: „Fotbalul nu mai e demult doar un fenomen sportiv, ci este şi unul social. Iar acest caz este încă o confirmare. Amatori de fotbal sau nu, mulţi români se întreabă dacă un club privat poate fi refuzat să închirieze stadionul unui club 'de stat'. Cu care - atenţie, precizarea e importantă! - se află în litigiu, în justiţie. Diseară, de la ora 21.00, vom avea răspunsuri de la invitaţii la ’Referendum’, o ediţie care are loc cu doar câteva zile înainte de cea mai mare sărbătoare a 'roş-albaştrilor', câştigarea Ligii Campionilor, pe 7 mai 1986, la Sevilla. Vom discuta, în context, despre finanţarea cluburilor sportive de către stat şi despre relaţia cu cluburile private.

Vă întrebăm şi pe dumneavoastră: Are dreptul FCSB (fosta Steaua Bucureşti până în 2017) să joace pe stadionul Armatei, din Ghencea?

Invitaţi: Ștefan Beldie - jurnalist, Răzvan Ioan Boanchiş - jurnalist, Constantin Căliman - antrenor, Dorin Chioțea - jurnalist TVR, prin Skype: Dan Mașca, antreprenor şi sponsor de turnee.

Ca de obicei, telespectatorii sunt invitaţi să-şi exprime opiniile pe platformele online stiriletvr.ro si hotnews.ro, pe paginile de Facebook TVR 1 şi Facebook Referendum. Cele mai interesante comentarii şi întrebări vor fi prezentate în emisiune.

***

La „Referendum”, o temă de actualitate este susţinută cu argumente de două tabere cu opinii contrare, iar telespectatorii participă activ, acordându-şi votul pentru una sau cealaltă dintre echipe. Realizator şi gazdă, Mihai Rădulescu, moderator cu experienţă, intervine pentru a asigura echilibrul confruntării. „Referendum” a debutat în grila de toamnă 2021 a principalului post al Televiziunii Române şi se vede în direct, în fiecare seară de luni, de la ora 21.00, la TVR 1. Românii din afara graniţelor sunt şi ei invitaţi la vot: emisiunea se difuzează simultan şi la TVR Moldova, iar de la ora 22.50, tot luni, la TVR Internaţional.

 

 
„Zilele schimbării la faţă”: O sărbătoare a culturii sârbe în diasporă | VIDEO

În acest an, comunitatea sârbească a marcat cu bucurie cea de-a 31-a ediţie a „Zilelor Schimbării la Faţă”, un eveniment deosebit de important în ...

„Blockpost”, premieră la Timișora | VIDEO

„Blockpost”, premieră la Timișora | VIDEO

publicat: miercuri, 06 noiembrie 2024

„Blockpost” reprezintă o coproducție teatrală deosebită, reunind talentul artistic din România și Ucraina într-un moment de profundă relevanță ...

Ziua Marelui „NU” | VIDEO

Ziua Marelui „NU” | VIDEO

publicat: marţi, 29 octombrie 2024

În fiecare an, pe 28 octombrie, Grecia sărbătorește "Ziua Demnității", o dată semnificativă ce marchează curajul și determinarea poporului grec ...

 

#TVRminoritati