loader
Foto

Recomandări „Exclusiv în România” pentru 5 zile de vacanţă în judeţul Harghita

În plină vară, destinaţii de vacanţă „family friendly” ne propun realizatorii „Exclusiv în România”.  Duminică, 18 iulie, întâlnirea cu Cristian Tabără şi echipa a fost programată la ora 17.00, la TVR1.

 

Suntem în plină vară, iar „Exclusiv în România” ne surprinde cu câteva recomandări de vacanţă la noi în ţară. Pentru ediţia din 18 iulie a emisiunii prezentate de Cristian Tabără, echipa ne-a dat idei despre cum putem petrece cinci zile de vacanţă în judeţul Harghita.

(w882)

Iată ce au descoperit realizatorii emisiunii şi ne împărtăşesc şi nouă:

(w882)

Pe drumul principal care leagă localitatea Comăneşti de Miercurea Ciuc, la Lunca de Jos se găseşte un loc extraordinar: satul de vacanţă Boros. Spre surprinderea tuturor, nu e un muzeu, ci un loc în care putem să ne cazăm în case tradiţionale. 14 căsuţe, vechi de 150-200 de ani, au fost renovate şi pot fi locuite. Poziţionarea pe o coamă de deal, într-un peisaj absolut mirific, reprezintă un atu în plus.

(w882)

Tot în judeţul Harghita, în zilele caniculare, opţiuni interesante sunt Zetea şi Sub Cetate, mai exact Zetevar, unde doritorii se pot aventura într-o partidă de rafting pe Râul Târnava Mare.

(w882)

Mai departe, drumul ne poate duce la Praid, unde se poate vizita Casa Fluturilor: aici pot fi admirate zeci de specii de fluturi tropicali, care zboară într-o seră special amenajată.

(w882)

Pentru cei care au copii mai mari şi mai mici, Parcul de mângâiere a animalelor „Babusgató”, din Zetea, este destinaţia ideală. Zeci de animale -  ponei, căprioare, alpaca, măgari, capre - zburdă în libertate şi se joacă alături de copiii de toate vârstele.

(w882)

(w882)

(w882)

Sunt doar câteva sugestii de a petrece câteva zile în Harghita, în câteva destinaţii "family friendly". Puteţi să ne semnalaţi şi altele cel puţin la fel de interesante! Vă aşteptăm pe pagina de FB Exclusiv în România.

Producători: Cristina Madgearu, Marin Găbudean

 
„Zilele schimbării la faţă”: O sărbătoare a culturii sârbe în diasporă | VIDEO

În acest an, comunitatea sârbească a marcat cu bucurie cea de-a 31-a ediţie a „Zilelor Schimbării la Faţă”, un eveniment deosebit de important în ...

„Blockpost”, premieră la Timișora | VIDEO

„Blockpost”, premieră la Timișora | VIDEO

publicat: miercuri, 06 noiembrie 2024

„Blockpost” reprezintă o coproducție teatrală deosebită, reunind talentul artistic din România și Ucraina într-un moment de profundă relevanță ...

Ziua Marelui „NU” | VIDEO

Ziua Marelui „NU” | VIDEO

publicat: marţi, 29 octombrie 2024

În fiecare an, pe 28 octombrie, Grecia sărbătorește "Ziua Demnității", o dată semnificativă ce marchează curajul și determinarea poporului grec ...

 

#TVRminoritati