Raluca Aftene, jurnalist la TVR Iaşi, a fost distinsă cu Premiul pentru Reportaj TV pentru seria de emisiuni “Descriptio Moldaviae” difuzată pe canalele TVR 3 şi TVR Iaşi.
Gala Premiilor Asociaţiei Jurnaliştilor şi Scriitorilor de Turism din România se desfăşoară în fiecare an într-o o atmosferă deosebită. De aproape două decenii – deci cu mult înainte ca 15 ianuarie să fie decretată zi a Culturii Naționale – această ceremonie are loc în preajma zilei de naștere a lui Mihai Eminescu, sub steaua căruia Asociația își desfășoară întreaga sa activitate.
La Gala organizată de AJTR sunt răsplătiți atât ziariștii și scriitorii care de-a lungul unui an s-au remarcat prin producții de calitate, cât și unii specialiști din domeniu – de la alpinişti, promotori ai călătoriilor, cercetători, directori de stațiuni, de societăți turistice, de hoteluri, de transport, până la proprietari de pensiuni rurale.
Gala din acest an a avut loc in Capitală, în prezenţa doamnei Maria Grapini, ministru delegat IMM, Turism și Mediu de Afaceri, şi a răsplatit efortul unor oameni dedicaţi turismului românesc.
Raluca Aftene, jurnalist la TVR Iaşi, a fost distinsă cu Premiul pentru Reportaj TV pentru seria de emisiuni “Descriptio Moldaviae” difuzată pe canalele TVR 3 şi TVR Iaşi. Cu prilejul reuniunii de la Bucureşti a fost desemnată prin votul membrilor şi noua conducere a organizaţiei, pentru un mandat de doi ani.
Jurnalistul Vasile Arhire de la TVR Iaşi, autor a numeroase reportaje si documentare de calătorie, a fost ales vicepresedinte al AJTR.