loader
Foto

Psihoterapeutul psihanalist Lavinia Bârlogeanu, despre rolul conștientizărilor

Atâta vreme cât suntem în viață, fapt pentru care merită să fim recunoscători tocmai vieții, putem să ne aducem contribuția în fiecare clipă și să ne străduim, prin conștientizările noastre, să facem un loc mai bun din lumea în care am avut șansa de a ne fi născut.    

 

Fiecare emisiune la care este invitată Lavinia Bârlogeanu, personalitate complexă a psihologiei și culturii românești, reprezintă o incursiune în profunzimile sufletului și ale labirintului minții noastre, iar dialogurile sunt mereu sincere și lipsite de prejudecăți, încărcate de semnificație, adevărate treceri în revistă ale beneficiilor auto-conștientizării și ale schimbării perspectivei personale.

Mintea noastră, asemeni unui computer, rulează programe în baza cărora noi funcționăm. Multe programe rămân neștiute, deși ele ne influențează semnificativ deciziile și alegerile de zi cu zi. Efortul de a conștientiza motivațiile din spatele gesturilor, cuvintelor și ale comportamentului nostru ne duc, implicit, către sclipirile de trezire în propria viață, astfel încât să nu fim nevoiți mereu să trecem prin adevărate crize existențiale pentru a înțelege cum putem avea relații de calitate care să ne garanteze starea de bine.

Indiferent de modul în care judecăm comportamentul unui om, este important să înțelegem că, de fapt, el face tot ce știe, poate și consideră, în acel moment, că îi împlinește nevoia.

Lavinia Bârlogeanu ne invită să privim latura practică a conștiinței de sine și ne asigură că putem ajunge la starea de împlinire și de succes tocmai prin a ne vedea clar și obiectiv prin procese de reflecție și introspecție.

Lavinia Bârlogeanu este psihoterapeut de orientare psihanalitică, cu formări în psihotraumatologie multigenerațională, terapie psihanalitică și psihologie transpersonală, cu doctorat în științele educației și studii postdoctorale la Sorbona și la Université Paris 5 „René Descartes”, profesor universitar la Facultatea de Psihologie și Științe ale Educației din cadrul Universității din București, cercetator asociat la CNRS (Franța).

Ca autoare și coautoare, Lavinia Bârlogeanu semnează volumele Rătăciți în Labirint (2023), Rușinea (2022), Acolo (2014), Diavolul în viziuni, povești și vise (2014), Jung îndrăgostit de suflet (2013), Arrhetonul (2012), Nodurile lunii (2011), în care se împletesc psihanaliza și mitologia cu realitatea de zi cu zi.

O ediție a emisiunii Eu pot la care a fost invitată Lavinia Bârlogeanu s-a transmis sâmbătă, 24 august, de la ora 10.00, pe TVR 1

 

 
„Zilele schimbării la faţă”: O sărbătoare a culturii sârbe în diasporă | VIDEO

În acest an, comunitatea sârbească a marcat cu bucurie cea de-a 31-a ediţie a „Zilelor Schimbării la Faţă”, un eveniment deosebit de important în ...

„Blockpost”, premieră la Timișora | VIDEO

„Blockpost”, premieră la Timișora | VIDEO

publicat: miercuri, 06 noiembrie 2024

„Blockpost” reprezintă o coproducție teatrală deosebită, reunind talentul artistic din România și Ucraina într-un moment de profundă relevanță ...

Ziua Marelui „NU” | VIDEO

Ziua Marelui „NU” | VIDEO

publicat: marţi, 29 octombrie 2024

În fiecare an, pe 28 octombrie, Grecia sărbătorește "Ziua Demnității", o dată semnificativă ce marchează curajul și determinarea poporului grec ...

 

#TVRminoritati