„Priveşte înapoi cu mânie” de John Osborne, în regia tinerei Miruna Radu, este titlul pe care Teatrul MERLIN a ales să îl pună în scena în cadrul proiectului „Şansa ta”.
Spectacolul are la bază dorinţa de a le arăta tinerilor un posibil drum al maturizarii. „Privește înapoi cu mânie“ este povestea a patru tineri îndrăgostiți ce încearcă să își găsească locul în societate fără a se pierde unii pe alții sau chiar pe ei însuși.
Pentru Jimmy Porter (Radu Văduva) nu există nimic mai ucigător decât lipsa de entuziasm și emoție pe care o vede în generația sa, iar furia prin care privește lumea din jur devine fascinantă pentru Alison (Laura Brătoiu), soția sa, și Cliff (Răzvan Munteanu), colegul lor de apartament. Întreaga lor existență urmează să fie zdruncinată când prietena din copilărie a lui Alison, Helena (Octavia Petrişor), descoperă alienarea în care trăiesc cei trei.
Despre spinosul drum al maturizării vom povesti cu regizoarea Miruna Radu şi cu actorii Octavia Petrişor şi Răzvan Munteanu.
Clubul Sportiv Agroturim Slătioara (județul Arad), în parteneriat cu Direcția Silvică Arad, organizează în perioada 24 – 26 aprilie 2015 la Baza hipică a Depozitului de Armăsari din Arad, Festivalul Ecvestru ”Cupa Sfântu Gheorghe”.
Competiția are un caracter național dar și unul transfrontalier, invitații fiind sportivi din Bulgaria, Serbia, Ungaria. Organizatorii își doresc un concurs proaspăt, dar și cu bătaie lungă, adresându-se cu precădere copiilor, juniorilor precum și cailor tineri.
Este pentru prima dată în România când se organizează un eveniment atât de cuprinzător. În cadrul festivalului se vor desfășura probe din majoritatea disciplinelor ecvestre: atelaje, concurs complet, dresaj, sărituri, voltije.
Despre importanta acestei competiţii vom discuta cu Alexandru Iavorovski, arbitru internaţional de echitaţie.
Timişoara va găzdui între 17-19 aprilie 2015, Sportim Dance Cup 2015, ediţia a III-a, competiţie naţională desfăşurată sub egida Federatiei Romane de Dans Sportiv. Competiţia se adresează atât sportivilor timişoreni, cât şi din alte oraşe ale ţării.
Trei evenimente vor avea loc în cadrul acestei competiţii: Campionatul Naţional al României 10 Dansuri , Romanian National Championship Under 21 Standard & Latin şi Romanian International Dance Cup 2015.
Despre importanţa acestei competiţii vom discuta cu Horia Preda, arbitru şi antrenor de dans sportiv la clubul Dance Spirit.
Emisiunea "Ora Regiunii" se difuzează în direct pe TVR Timişoara, miercuri 15.04.2015 la ora 20.00, cu reluare joi 16.04.2015 la ora 11.30.