loader
Foto

Poveşti cu şi despre Vladimir Găitan, la Nocturne de la TVR 1

Anul acesta va primi Premiul UNITER pentru întreaga activitate. Recunoaşte că se trezeşte în multe nopţi cu gândul la discursul pe care îl va ţine pe scenă. Actorul Vladimir Găitan a fost invitat la Nocturne luni, 25 aprilie, la TVR 1, TVR HD şi TVR+.

 

Ediţia este disponibilă online pe TVR+.

„Actorii au un destin special. Şi de asta îi iubesc, îi respect şi caut să-i înţeleg. În fiecare seară îţi anulezi eu-ul şi împrumuţi pe altcineva. Toată această alteritate a fiinţei lasă urme", este de părere Marina Constantinescu, realizatoarea Nocturnelor de la TVR. Pe 25 aprilie, telespectatorii au avut întâlnire, la Nocturne, cu un om de o căldură cu totul excepţională, dar şi un artist sensibil. Marina Constantinescu ne-a invitat să ascultăm poveştile lui Vladimir Găitan, unul dintre cei mai mari actori ai teatrului românesc, luni, de la 23.30, la TVR 1, TVR HD şi TVR+.

(w882)

Este esenţial felul în care oamenii vorbesc despre locul în care s-au născut şi căruia aparţin. Vladimir Găitan este omul care deschide şirul poveştilor sale cu imaginea mamei şi cu mirosul sărbătorilor petrecute acasă. „Nu mi-e ruşine să spun că n-am renunţat niciodată să am un suflet de copil!", mărturiseşte Vladimir Găitan.

Vladimir Găitan a debutat în 1969, în filmul Reconstituirea, semnat de regizorul Lucian Pintilie. Era în anul II de facultate. Pe 9 mai 2016, actorul va primi Premiul Uniter pentru întreaga activitate şi recunoaşte că se trezeşte în multe nopţi cu gândul la discursul pe care îl va ţine pe scenă. „Cred că voi începe prin a-i mulţumi lui Lucian Pintilie", a adăugat invitatul.

(w500)

Profesionist crescut în vechea şcoală de teatru, tot la Nocturne, Vladimir Găitan rememorează timpul petrecut în Televiziunea Română, pe care îl consideră o adevărată „lecţie de cultură".

(w882)

Criticul de teatru Marina Constantinescu a început să facă televiziune în 2000, ca realizator al emisiunii Cabina de montaj, iar din 2001 povestea ei continuă cu Nocturne, emisiune difuzată de TVR 1.

Din toamna anului 2014, poveştile culturale depănate la Nocturne pot fi urmărite în fiecare luni noapte, la TVR 1, TVR HD şi TVR+. Nocturne este o reverenţă în faţa valorii, a verticalităţii morale şi profesionale, aşa cum o descrie şi Marina Constantinescu. „Nocturnele sunt poveşti cu şi despre oamenii din mine şi din jurul nostru. Sondez continuu pe terenul marilor valori, prea puţin cunoscute, pe de o parte, precum şi dialoghez cu mari personalităţi, prea bine cunoscute, pe care încercăm să le prezentăm, cu smerenie şi cu modestie, în imagini mai puţin bătătorite, cu stări mai puţin intuibile." Marina Constantinescu face echipă la Nocturne cu regizorul Aurel Badea şi producătorul Oana Cucuruzeanu.

Întreaga colecţie de emisiuni Nocturne poate fi vizionată online pe www.tvrplus.ro, iar cei interesaţi pot interacţiona cu echipa emisiunii pe pagina de Facebook - facebook.com/NocturneTVR.

 
„Zilele schimbării la faţă”: O sărbătoare a culturii sârbe în diasporă | VIDEO

În acest an, comunitatea sârbească a marcat cu bucurie cea de-a 31-a ediţie a „Zilelor Schimbării la Faţă”, un eveniment deosebit de important în ...

„Blockpost”, premieră la Timișora | VIDEO

„Blockpost”, premieră la Timișora | VIDEO

publicat: miercuri, 06 noiembrie 2024

„Blockpost” reprezintă o coproducție teatrală deosebită, reunind talentul artistic din România și Ucraina într-un moment de profundă relevanță ...

Ziua Marelui „NU” | VIDEO

Ziua Marelui „NU” | VIDEO

publicat: marţi, 29 octombrie 2024

În fiecare an, pe 28 octombrie, Grecia sărbătorește "Ziua Demnității", o dată semnificativă ce marchează curajul și determinarea poporului grec ...

 

#TVRminoritati