loader
Foto

Povestea West Side Story, la Nocturne de la TVR

Despre musical-ul West Side Story , o megaproducţie născută de la ideea ambiţioasă a Marinei Constantinescu şi a coregrafului Răzvan Mazilu, la Nocturne , din 21 noiembrie, ora 24.00, la TVR 1, TVR HD şi TVR+ .

 

Ediţia este disponibilă online pe TVR+

Festivalul Naţional de Teatru recent încheiat a prezentat musical-ul West Side Story, o megaproducţie născută de la ideea ambiţioasă a directorului festivalului Marina Constantinescu şi a coregrafului Răzvan Mazilu. Pe parcurs, de la idee la succesul memorabil de pe scena Teatrului Odeon, celor doi li s-au alăturat artişti de top - actori compleţi, care cântă şi dansează, contratenorul Adrian George Popescu (cel care a lucrat vocal cu întreaga trupă), Doina Levintza, creatoarea costumelor, Orchestra Naţională de Tineret şi dirijorul Gabriel Bebeşelea.

Răzvan Mazilu, Adrian George Popescu şi cea mai mare parte a distribuţiei care a confirmat şi cucerit prin acest musical au fost invitaţii Marinei Constantinescu la Nocturne vineri, 21 noiembrie, ora 24.00, la TVR 1, TVR HD şi TVR+.

„West Side Story a vrut să marcheze un lucru foarte important în România de astăzi: că există o generaţie de actori bine pregatită, solidară şi care vrea să demonstreze că ea contează", este de părere moderatoarea Marina Constantinescu.

„Am fost şi am văzut o repetiţie şi vă rog să mă credeţi că mi-au dat lacrimile văzând cât sunt de buni, cât sunt de dedicaţi. Excepţionali sunt!", spune despre acest proiect Dorina Lazăr, directorul Teatrul Odeon, care a găzduit spectacolul.

West Side Story conţine ideea de generaţie tânără, care îşi descoperă acum viaţa, libertatea, iubirea într-o lume din ce în ce mai alienată", este de părere Răzvan Mazilu. Şi tot el completează: „În străinătate, musical-ul este o adevărată industrie..." şi rosteşte vorbele acestea nu pentru că în România nu a găsit sprijin, dimpotrivă, ci pentru că simte apropierea altui vis, a altui proiect.

Musical-ul este un gen greu de interpretat. Celebra partitură, compusă de Leonard Bernstein, nu le-a făcut deloc viaţa mai uşoară actorilor. Dar, ca prin magie, acordul dintre text, muzică şi dans aproape a atins perfecţiunea, după o perioadă relativ scurtă, plasată între momentul audiţiilor şi premiera de la Teatrul Odeon.

„Eu nu am fost niciodată fan musical. Am căutat să nu-i inhib pe actori la audiţii", spune şi Adrian George Popescu. Mai multe despre West Side Story, entuziasm, tinereţe, pasiune pentru teatru, muzică, dans, perfecţiune,  aţi putut afla vineri, ora 24.00, la Nocturne, de la TVR 1, TVR HD şi TVR+. Celor două reprezentaţii din Festival ale spectacolului West Side Story le vor urma cel puţin încă două anul acesta şi două anul viitor, pe care nu ar trebui să le rateze niciun iubitor de musical, teatru, dans.

Din această toamnă, poveştile culturale depănate în miez de noapte, la Nocturne, pot fi urmărite în fiecare vineri, de la ora 24.00, la TVR 1, TVR HD şi TVR+.

 

Criticul de teatru Marina Constantinescu a început să facă televiziune în 2000, ca realizator al emisiunii Cabina de montaj, iar din 2001 povestea ei continuă cu Nocturne, emisiune difuzată de TVR 1.

Nocturne este o reverenţă în faţa valorii, a verticalităţii morale şi profesionale, aşa cum o descrie şi Marina Constantinescu. „Nocturnele sunt poveşti cu şi despre oamenii din mine şi din jurul nostru. Sondez continuu pe terenul marilor valori, prea puţin cunoscute, pe de o parte, precum şi dialoghez cu mari personalităţi, prea bine cunoscute, pe care încercăm să le prezentăm, cu smerenie şi cu modestie, în imagini mai puţin bătătorite, cu stări mai puţin intuibile." Marina Constantinescu face echipă la Nocturne cu regizorul Aurel Badea şi producătorul Oana Cucuruzeanu.

Întreaga colecţie de emisiuni Nocturne poate fi vizionată online pe www.tvrplus.ro, iar cei interesaţi pot interacţiona cu echipa emisiunii pe pagina de Facebook - facebook.com/NocturneTVR.

 
„Zilele schimbării la faţă”: O sărbătoare a culturii sârbe în diasporă | VIDEO

În acest an, comunitatea sârbească a marcat cu bucurie cea de-a 31-a ediţie a „Zilelor Schimbării la Faţă”, un eveniment deosebit de important în ...

„Blockpost”, premieră la Timișora | VIDEO

„Blockpost”, premieră la Timișora | VIDEO

publicat: miercuri, 06 noiembrie 2024

„Blockpost” reprezintă o coproducție teatrală deosebită, reunind talentul artistic din România și Ucraina într-un moment de profundă relevanță ...

Ziua Marelui „NU” | VIDEO

Ziua Marelui „NU” | VIDEO

publicat: marţi, 29 octombrie 2024

În fiecare an, pe 28 octombrie, Grecia sărbătorește "Ziua Demnității", o dată semnificativă ce marchează curajul și determinarea poporului grec ...

 

#TVRminoritati