loader
Foto

Politică şi sănătate, subiecte la Vorbeşte liber!

Mihai Rădulescu a moderat ediţia de joi, 15 octombrie, a talk-show-ului de la TVR 1 şi TVR+ , transmis în direct de la ora 21.00. Invitaţii săi au fost Eugen Nicolăescu şi Vasile Ciurchea

 

Ediția este disponibilă online pe TVR+.

Pe 15 octombrie, la cea de-a patra şi ultima ediţie Vorbeşte liber! a săptămânii, Mihai Rădulescu şi invitaţii săi dezbat evenimentele de ultim moment din actualitatea politică românească, dar şi situaţia sistemului sanitar din ţara noastră. Emisiunea se transmite în direct, de la ora 21.00, la TVR 1 şi online, pe www.tvrplus.ro.

Prima parte a emisiunii îl aduce în faţa telespectatorilor pe Eugen Nicolăescu, liderul liberalilor în Camera Deputaţilor, într-o discuţie despre viaţa politică din România. „Cine ce să mai înţeleagă din mersul actual al politicii românesti? A făcut opoziţia blat cu puterea? PNL+PSD=(USL)=LOVE? Sau calcul politic? Care e strategia actuală a liberalilor? Sunt pregătiţi de guvernare sau aşteaptă alegerile din 2016? Ce cărţi de natură liberală le mai rămân de jucat, după ce guvernul Ponta a bifat deja reducerea fiscalităţii? Cum se raportează la PSD-ul condus acum de Liviu Dragnea? Cu ce schimbă lucrurile revenirea lui Traian Băsescu în politică? Care e relaţia cu preşedintele Iohannis? Mizează sau nu pe el, în perspectiva parlamentarelor? Cine se teme de votul prin corespondenţă? Doar DNA şi ANI continuă să lucreze la curăţirea clasei politice. Pe când şi partidele însele? Ce efecte va avea revenirea la votul pe listă, la alegerile de anul viitor? Şi pe cine va avantaja?” Acesta este tirul de întrebări pe care Mihai Rădulescu îşi propune să le adreseze primului invitat al serii.

Preşedintele în exerciţiu al CNAS Vasile Ciurchea se alătură fostului ministru al Sănătăţii, în partea a doua a talk-show-ului Vorbeşte liber!, astfel că Mihai Rădulescu le propune invitaţilor săi o dezbatere cu cărţile pe faţă pe tema sistemului sanitar, pentru a răspunde românilor care solicită alocarea a 6% din PIB pentru Sănătate. „Este punctul final al seriei de reportaje difuzate de Ştirile TVR, sub titlul Pacient de România. Sistemul e bolnav şi corupt, dar poate fi schimbat! Cel puţin 6% din PIB, finanţare de la stat, ar fi doar un pas pentru ca românii să nu se mai simtă pacienţi de mâna a II-a ai Europei! O spun bolnavii care au pornit o campanie pentru a-i convinge pe parlamentari să trateze Sănătatea cu prioritate. Cum răspund autorităţile la marea problemă a subfinanţării sistemului de sănătate aflaţi diseară, de la ora 21.00, la TVR 1”, mai spune moderatorul, invitând telespectatorii să adreseze şi propriile întrebări celor doi invitaţi.

În talk-show-ul serii de la TVR 1, lideri politici şi lideri de opinie dezbat la rece faptele fierbinţi ale zilei. Din 12 octombrie, emisiunea este moderată, alternativ, de: Sorin Avram (luni), Claudiu Lucaci (marţi), Adrian Bucur (miercuri), Mihai Rădulescu (joi). Produsă de Departamentul Emisiuni şi Ştiri Sportive al TVR, Vorbeşte liber! abordează problemele majore ale zilei, evenimentele-cheie ale momentului, care generează cele mai multe comentarii.

Emisiunea este urmată, de la 22.00, de Starea naţiei, cu Dragoş Pătraru. Ambele programe pot fi urmărite şi pe TVR+, pe tabletă sau mobil. Aici puteţi descărca aplicaţiile TVR+ pentru IOS şi Android.

 
„Zilele schimbării la faţă”: O sărbătoare a culturii sârbe în diasporă | VIDEO

În acest an, comunitatea sârbească a marcat cu bucurie cea de-a 31-a ediţie a „Zilelor Schimbării la Faţă”, un eveniment deosebit de important în ...

„Blockpost”, premieră la Timișora | VIDEO

„Blockpost”, premieră la Timișora | VIDEO

publicat: miercuri, 06 noiembrie 2024

„Blockpost” reprezintă o coproducție teatrală deosebită, reunind talentul artistic din România și Ucraina într-un moment de profundă relevanță ...

Ziua Marelui „NU” | VIDEO

Ziua Marelui „NU” | VIDEO

publicat: marţi, 29 octombrie 2024

În fiecare an, pe 28 octombrie, Grecia sărbătorește "Ziua Demnității", o dată semnificativă ce marchează curajul și determinarea poporului grec ...

 

#TVRminoritati