Vineri, 8 septembrie, de la ora 13.30, pe TVR3 a fost programată o ediție a emisiunii „Picătura de cultură" dedicată unei expoziții recente a artistului plastic Dorel Cozma.
38 de lucrări de mari dimensiuni semnate de artistul plastic Dorel Cozma au putut fi admirate în primăvara acestui an la Galeria „Art Nouveau” a Uniunii Artiștilor Plastici din Târgu Mureș. Tema aleasă de autor a fost liziera, surprinsă pe pânză atât din punct de vedere real, ca imagine fidelă, cât și abstract, ca detaliu.
.
Vernisajul expoziției a avut loc în prezenţa unui public numeros: de la artişti plastici, prieteni ai autorului, la elevi ai Liceului Vocaţional de Artă din oraş. Artistul a primit publicul și l-a condus prin... „meandrele lizierei”.
Nenumărați artiști plastici au abordat de-a lungul timpului, într-o manieră proprie, temele clasice ale pădurii sau ale câmpului înflorit. Zona care le desparte, adică liziera, a fost mai puțin surprinsă pe pânză.
Artistul mureșean Dorel Cozma a ales să proiecteze în picturile sale fragmente din natură percepute de la realitate la abstractizare, ca „un dans al privirii și al închipuirii”, cum spune autorul, „un fel de miraj în care se derulează o multitudine de imagini".
Aceste imagini pot fi clare, blurate, intuite sau chiar închipuite, consideră Dorel Cozma.
.
***
Studioul TVR Tg. Mureș
Producător și realizator: Petronela Moraru