Luni, 7 octombrie, urmăriți o nouă ediție „Banii Tăi”, de la ora 18:00, pe TVR1 și online pe TVR+. Subiectele ediției: piața muncii, creșterile salariale, evoluția dobânzilor și a cursului valutar.
4,75 lei pentru un euro a fost cursul la care și-a încheiat evoluția moneda europeană în raport cu leul, în luna septembrie. Pentru început, să vedem cum au evoluat principalele valute și aurul în ultimele 3 luni. Discutăm subiectul cu analistul financiar Irina Chițu.
În medie, românii câștigă cu circa 400 de lei lunar, mai mult ca anul trecut. Dar ca orice valoare medie nu este suficient de relevantă, pentru că nu grarantează că toate salariile au crescut. Adâncim analiza și este interesant de văzut care au fost cele mai mari creșteri salariale în funcție de domeniul de activitate. Mai multe detalii aflăm de la Adrian Bența, analist economic.
Majorările din ultimii trei ani au adâncit diferențele de salarizare și au făcut mult mai atractive locurile de muncă din sectorul bugetar, unde lucrează 1,2 milioane de persoane. Adică un sfert din totalul angajaților la nivel naţional. Urmăriți un interviu cu Doru Dima (foto), expert în resurse umane.
Din 30 septembrie urmăriți sezonul 9 al emisiunii „Banii Tăi”, în fiecare luni, de la ora 18:00, pe TVR1 și online pe TVR+.
Contact: baniitai@tvr.ro; www.facebook.com/baniitaitvr