Viorica şi Ioniţă din Clejani, precum şi Nelu Ploieşteanu au fost invitaţii Iulianei Tudor în competiţia artistică de la O dată-n viaţă vineri, pe 17 iunie. Emisiunea s-a transmis la TVR 1 şi TVR+, de la ora 21.10.
Vinerea aceasta, am petrecut cu muzică lăutărească! Iuliana Tudor ne-a aşteptat în faţa micilor ecrane, la o ediţie plină de veselie a emisiunii O dată-n viaţă. De data aceasta lăutarii au fost cei care au fost puşi în situaţii inedite, trecând prin probe care i-au solicitat într-un mod cu totul diferit decât cel cu care s-au obişnuit. Cu muzică, dans şi divertisment, O dată-n viaţă poate fi urmărită şi în această săptămână, pe 17 iunie, de la ora 21.10, la TVR 1 şi online, pe TVR+.
Viorica şi Ioniţă de la Clejani au încercat, în această ediţie, să facă faţă provocărilor O dată-n viaţă, avându-l ca oponent pe Nelu Ploieşteanu. Concurenţii au beneficiat de suportul unor echipe de profesionişti: Taraful de la Clejani a întărit echipa Vioricăi şi a lui Ioniţă, iar lui Nelu Ploieşteanu i s-a alăturat Taraful Ionică Minune. Invitatul special al emisiunii a fost Adrian Enache, astfel că am petrecut o seară explozivă la O dată-n viaţă.
În ediţia anterioară a emisiunii, Floarea era hotărâtă să înăbuşe o revoltă a... clasei pregătitoare. Gheorghe, temperat, a reuşit să-i mai domolească pornirea, cu un pahar de ţuică şi o discuţie despre Ecaterina Teodoroiu şi Horea, Cloşca şi Crişan...
Ediția este disponibilă online pe TVR+. (Partea I)
Ediția este disponibilă online pe TVR+. (Partea a II-a)
Aşa cum şi-a obişnuit telespectatorii, Iuliana Tudor aduce prietenilor emisiunii O dată-n viaţă, şi în această primăvară, apariţii originale şi întâlniri emoţionante în fiecare vineri seară, de la ora 21.10, la TVR 1 şi online, pe TVR+.