loader
Foto

Galerie foto

Pescuit de seară în Oceanul Indian, la „Microbist de România”, la TVR 1

Snapper roșu, baracudă, jackfish, pește-împărat, dar și o captură-surpriză sunt câteva dintre trofeele cu care se laudă concurenții la „Microbist de România”. Cu Tudor Furdui și suporterii fotbalului românesc ne-am întâlnit în 16 iunie, la TVR 1, ora 22.00.

 

De o nouă porţie de aventură, distracţie şi competiţie am avut parte miercuri seară, la TVR 1. Pentru proba individuală a concursului din Maldive dedicat suporterilor fotbalului românesc, băieții au pornit pe înserat la pescuit în Oceanul Indian.

S-au îmbarcat pe barca tradițională a locului numită dhoni și au plecat în larg, către un recif potrivit pentru pescuitul de seară. Deşi tensiunea dintre ei este maximă, cei mai mari fani ai celor mai iubite zece echipe de fotbal din țară se bucură de distracţie cât cuprinde la „Microbist de România”.

Snapper roșu, baracudă, jackfish și pește-împărat, plus un rechin și o captură – surpriză s-au numărat printre „trofeele” cu care s-au lăudat la final suporterii concurenţi.

(w882)

„Toți turiștii care vin în Maldive trec prin experiența pescuitului de seară, pentru că e ceva extrem de simplu. Trebuie să fii mult prea neîndemânatic sau foarte ghinionist să nu prinzi măcar un pește prin apele astea în care peștii stau mai înghesuiți decât stau bucureștenii în tramvaiul 41”, glumeşte Tudor Furdui, gazda show-ului.

(w882)

„Printre steaguri” ar putea ajunge la modă pe plajă, la mare, în această vară, dacă vara ar începe totuşi... „Printre Steaguri”, proba de echipă din episodul 8, are o semnificație specială pentru cei 10 concurenţi, pentru că steagul e cel mai important obiect într-o peluză de fani.

(w882)

După ce s-au tras la sorți echipele, pentru a vedea cine poartă portocaliu și cine albastru, suporterii s-au prezentat pe plajă, unde au fost montate, la o distanță foarte mică, două steaguri. Băieții primesc mingi, fiecare dintre cei 10 având de executat două șuturi cu piciorul, două aruncări ca la aut și alte două aruncări cu mingea de tenis. Orice lovitură trebuie să treacă printre steaguri și aduce echipei 1 punct. La egalitate de puncte, câștigă echipa care s-a mișcat mai repede.

(w882)

Competiția a trecut de jumătatea parcursului, dar e încă departe de a-și desemna învingătorul. Noi puncte se acumulează în dreptul fiecăruia dintre cei zece, care nu au uitat că doar unul dintre ei poate deveni „Microbist de România”. Câteva zile de vis la Istanbul, dar şi măreţul titlu „Microbist de România” îi aşteaptă pe unul dintre ei la linia de finish. Cine câștigă punctele în acest episod vedem miercuri, 16 iunie, de la ora 22.00, la TVR 1.

 
„Zilele schimbării la faţă”: O sărbătoare a culturii sârbe în diasporă | VIDEO

În acest an, comunitatea sârbească a marcat cu bucurie cea de-a 31-a ediţie a „Zilelor Schimbării la Faţă”, un eveniment deosebit de important în ...

„Blockpost”, premieră la Timișora | VIDEO

„Blockpost”, premieră la Timișora | VIDEO

publicat: miercuri, 06 noiembrie 2024

„Blockpost” reprezintă o coproducție teatrală deosebită, reunind talentul artistic din România și Ucraina într-un moment de profundă relevanță ...

Ziua Marelui „NU” | VIDEO

Ziua Marelui „NU” | VIDEO

publicat: marţi, 29 octombrie 2024

În fiecare an, pe 28 octombrie, Grecia sărbătorește "Ziua Demnității", o dată semnificativă ce marchează curajul și determinarea poporului grec ...

 

#TVRminoritati