Între 20 și 26 noiembrie, telespectatorii TVR Cultural pot afla mai multe despre tablourile semnate de Henri Martin („Principesa Elena Bibescu”), Ștefan Luchian („Autoportret”, „Amazoana”, „Lorica cu crizanteme”) și Nicolae Vermont („Interior”), în cadrul emisiunii „Pastila de artă”.
Un text de Ileana Ploscaru Panait, producătoarea emisiunii „Pastila de artă”
Henri Martin (1860 - 1943) - „Principesa Elena Bibescu, născută Kostake Epureanu’’, 1899, ulei pe pânză
- Luni, 20 noiembrie, orele 09:50 și 11:55
- Operă prezentată de Laura Manolache, compozitoare
Portretul Principesei Elena Bibescu, muziciană și pianistă, a fost cumpărat de Muzeul Național „George Enescu” în cadrul unei licitații pariziene. Tabloul este de două ori valoros, pentru că prezintă portretul unei personalități remarcabile a culturii române și pentru că este semnat de unul dintre cei mai cunoscuți pictori impresioniști francezi, Henri-Jean Guillaume Martin.
Martin este catalogat de critica de artă ca un pictor afiliat curentului pointilist, ale cărui pânze se remarcau prin tușele mici, suprapuse, în culori vii. Salonul de la Paris din 1889 i-a adus recunoașterea meritelor artistice prin atribuirea Medaliei de Aur și a Legiunii de Onoare, iar, în 1900, la Expoziția Mondială de la Paris, i-a fost decernat Marele Premiu.
S-a stins din viață la 83 de ani, în 1943, departe de zarva Parisului care l-a impus ca pe un artist important.
***
Ștefan Luchian (1868 - 1916) - „Autoportret”, 1905 - 1907, ulei pe pânză
- Marți, 21 noiembrie, orele 11:55 și 05:50
- Operă prezentată de Cosmin Ungureanu, istoric de artă și muzeograf MNAR
Ca mulți alți artiști români, după absolvirea Școlii de Arte Frumoase din București, Ștefan Luchian a studiat la München și mai apoi la Academia Julian din Paris. Este o traiectorie prin care arta sa, înzestrată natural cu valențele lirice și coloristice ale peisajelor Moldovei natale, se va încărca cu energia unui elan vital exuberant, cu pasiunea de a depăși barierele propriei necunoașteri și tragismul unei boli devastatoare.
Toate aceste componente biografice se regăsesc în autoportretul pictat în 1907, numit simplu și modest: „Un zugrav”. Gama sobră de negru, brun și alb, pensulatia liberă, trăsăturile redate cu o mare spontaneitate sunt dovezile unei profunde cunoașteri de sine și a unei măiestrii artistice care îi probează notorietatea, alături de marii artiști români ai picturii de la începutul secolului, Grigorescu și Andreescu.
***
Ştefan Luchian (1868 – 1916) - „Amazoana”, 1890 - 1893, ulei pe pânză
- Miercuri, 22 noiembrie, ora 11:55
- Operă prezentată de Ileana Ploscaru Panait, artistă vizuală și realizatoare TV
„Amazoana” este un tablou pictat sub influența clară a impresionismului, mai ales a lui Manet și Degas, în perioada cât a studiat la Paris, la Academia Julian. Impresionist atât ca materie picturală, cât și ca ecou al subiectelor mondene, „Amazoana” are o compoziție simplă, centrată pe silueta feminină, reprezentată călare în luminișul unei păduri.
Fundalul verde, înălțat de siluetele ascendențe, abia observate, ale copacilor, prin frunzișul cărora strălucește insinuant o lumină palidă, accentuează impresia de mister și adâncime.
Peisajul, pictat cu mare rafinament, ton peste ton, în nuanțe aproape insesisabile de verde crom, lasă ca motivul central, silueta unei frumoase femei călare, să aibă rolul principal. Tânăra doamnă, îmbrăcată în negru, șade țanțoșă și neînfricată în șa.
Ceea ce captivează la acest tablou, în care mulți nu l-ar recunoaște pe exuberantul Luchian, pictorul neuitatelor anemone, este tocmai această sinteză cromatică și arhitecturală a formelor, acest colorit proaspăt, dar reținut și delicat totodată, o bijuterie de o mare simplitate și rafinament.
Istoricul de artă francez Henri Focillon spunea despre pictorul român: „Luchian avea toate darurile marelui artist și, în primul rând, acel caracter autentic, acea neîmblânzită vehemență a personalității, după care îi recunoști pe maeștri... Profunda capacitate afectuoasă, energia și melancolia îmbinate cu o viguroasă autoritate, sentimentul nervos al formei sunt trăsăturile pe care le sesizăm cel mai bine în caracterul și în talentul său, într-o limbă totodată sonoră și suavă’’.
***
Ştefan Luchian (1868 - 1916) - „Lorica cu crizanteme”, 1913, ulei pe pânză
- Joi, 23 noiembrie, ora 11:55
- Operă prezentată de Cosmin Ungureanu, istoric de artă și muzeograf MNAR
Ștefan Luchian s-a remarcat ca un mare iubitor de natură; de aceea, peisajele sale, precum cele de la Brebu, emoționează prin aparenta simplitate a reprezentării, sensibilitatea coloristică și intensitatea emoțională greu de egalat.
În același ton se înscriu și naturile statice, în special cele cu flori, dar și portretele. Se remarcă portretele compoziționale întregite de un colț pitoresc din natură sau cele în care personajul este așezat într-un interior, alături de care este plasat un buchet de flori. Acest ultim subiect este reprezentat și în tabloul intitulat „Lorica cu crizanteme”, din colecția Galeriei Naționale.
Prezența tinerei, într-o atitudine lejeră, chiar melancolică, alături de buchetul de crizanteme, flori specifice toamnei, sugerează, discret, trecerea timpului. Culorile luminoase și tușa influențată de maniera de a picta a impresionistilor fac să transpară vigoarea unei compoziții în care formele se desenează cu mare precizie. Gestul grăbit, pensulatia întreruptă, virtuozitatea așternerii pastei, strălucirea cromatică șicurățenia nuanțelor creează o plăcere aproape tactilă a acestor tablouri, al căror secret este echilibrul subtil dintre formă și fond.
***
Nicolae Vermont (1866 - 1932) - „Interior”, 1912, ulei pe pânză
- Vineri, 24 noiembrie, ora 11:55
- Operă prezentată de Cosmin Ungureanu, istoric de artă și muzeograf MNAR
Nicolae Vermont este unul dintre pictorii români care s-au afirmat la începutul secolului XX. Pictor, desenator și muralist, Nicolae Vermont este un subtil peisagist, dar și un artist sensibil la problemele sociale ale vremii: a adoptat adesea poziții acide față de modul în care erau tratați oamenii defavorizați.
Desenele din presă, dar și compozițiile pe această temă reflectă o înțelegere umană emoționantă și, de multe ori, plină de umor și tentații filosofice. Din acest gen face parte și tabloul „Interior”, ce prezintă ambianța unui atelier, văzut prin ochii unei menajere.
Tocmai datorită acestei tematici, lucrările sale, care de multe ori erau respinse de o societate ce promova alte tipuri de valori, au fost criticate și catalogate ca „urâte” sau „vulgare”.
Cu toate acestea, picturile lui Nicolae Vermont s-au bucurat de atenția colecționarilor, care l-au apreciat în mod deosebit. Naturalețea și stropul de umor care colorau semnificația strictă a compoziției au creat o tendință, un „gen” care a fost deseori copiat.
***Foto: Fragment din „Autoportretul” lui Ștefan Luchian, Wikipedia