Între 3 și 9 iunie, la „Pastila de artă”, artista vizuală Ileana Ploscaru Panait le-a propus telespectatorilor TVR Cultural să îi descopere pe artiștii vizuali Geta Brătescu, Marilena Preda Sânc și Paul Neagu și pe pictorii Paul Gherasim și Letiția Oprișan.
Un text de Ileana Ploscaru Panait, realizatoarea emisiunii „Pastila de artă”
Geta Brătescu (1926 – 2018) - artist plastic, eseistă, scriitoare, fostă directoare artistică a prestigioasei reviste „Secolul XX/Secolul XXI”
- Luni, 3 iunie 2024, ora 7:50
- Sâmbătă, 8 iunie 2024, ora 18:55
„Atelierul sunt eu!”, spunea Geta Brătescu, una dintre cele mai originale şi interesante artiste vizuale din plastica românească contemporană. Discursul ei artistic a acoperit, preţ de mai bine de cinci decenii, o varietate de mijloace de expresie: de la desen şi gravură, la video-art, fotografie şi colaj, desene animate, film, performance şi artă decorativă, ilustraţie de carte şi carte – obiect, de la concept editorial, la eseu şi proză.
Prezenţa ei era – pentru a dispărut dintre noi în 2018 – una aşteptată, un adevărat eveniment. De fiecare dată, surprindea prin inovaţia ideii, a varietăţii uluitoare de exprimare. Fiecare expoziţie era o lucrare în sine, ghidată printr-un scenariu şi o regie ale expunerii ce ilustrau o temă, o lucrare de mari proporţii.
Afiliaţiile sunt necesare, dar ea rămâne o personalitate singulară prin tot ce a lucrat şi expus mai bine de jumătate de secol, nu numai în România, ci şi peste hotare, bucurându-se de o binemeritată recunoaştere; lucrările semnate de ea figurează astăzi în muzee şi galerii de prestigiu.
O prezenţă discretă şi puternică, în acelaşi timp, care, poate chiar fără să vrea a influenţat generaţii de artişti, un model şi un mentor pentru multe alte nume de artiste care au astăzi un loc bine definit în plastica românească.
La cei peste 90 de ani, Geta Brătescu sfida limitele, urmărind zilnic acelaşi program drastic de lucru, cu o disciplină îndărătnică ce a caracterizat-o întreaga viaţă.
„Niciodată nu am lucrat ca să răspund unei mode”, spunea Geta Brătescu - una dintre puţinele personalităţi culturale din România, omagiate de motorul de căutare Google, o artistă care a scăpat din comunism prin muncă și pasiune.
****
Paul Gherasim (1925 - 2016) – pictor
- Marţi, 4 iunie 2024, ora 7:50
- Sâmbătă, 8 iunie 2024, ora 01:25
Pictorul Paul Gherasim este fondatorul şi unul dintre cei mai cunoscuţi artişti ai Grupului „Prolog”, înfiinţat în 1985, alături de Horia Paştina, Mihai Sârbulescu, Cristian Paraschiv, Ion Grigorescu şi Constantin Flondor.
A studiat desenul şi pictura cu doi mari interbelici, Nicolae Dărăscu şi Jean Alexandru Steriadi, la Academia de Arte Frumoase din Bucureşti, între anii 1943 – 1947. Încă din studenţie s-a afirmat în cadrul expoziţiilor oficiale, dar abia în 1966 este consemnată prima sa expoziţie personală, ce a avut loc la Galeria Galateea. I-au urmat multe altele – singur sau alături de colegii din Grupul „Prolog”, toate sub semnul ofrandei.
A fost un iniţiator, un catalizator al unor expoziţii de autor ce puneau bun început unor teme de artă comparată, ce se reluau ciclic, așa încât „Permanenţe ale artei româneşti”, „Sinteze de artă românească”, ciclurile de „Studii”, „Spaţiul spiritual al satului românesc” şi multe alte proiecte puctuale au jalonat activitatea sa de curator, din 1968, până în primul deceniu al anilor 2000.
A fost unul dintre cei mai distinşi şi premiaţi artişti români contemporani: în 1961 şi 1979, i se decernau Premiul pentru Pictură şi Marele Premiu al Uniunii Artiştilor Plastici din România, în 1972 – Premiul Revistei „Arta”, în 1995 – Premiul „Ioan Andreescu”, al Academiei Române, în 2000 primea Ordinul Naţional „Steaua României”, în grad de Comandor, şi, în 2002, înalta distincţie „Crucea Patriarhală”, acordată de Patriarhia Română.
Paul Gherasim se considera un pictor creştin, a cărui operă are un caracter iniţiatic şi valid timpului. Cu mijloace simple, el ştia, simțea, intuia că nu felul în care un artist construieşte un discurs plastic prin linie, culoare și efect este relevant, ci emoţia, grija, sinceritatea cu care reuşeşte să contureze semnele, formele, mesajele esenţiale.
Într-una dintre „Însemnările” sale, Paul Gherasim nota: „Străvezimea frumuseții lui Dumnezeu e în fiecare semn al Creației sale, iar pictorul așteaptă în fața unei pânze albe să descopere, în tăcere, o urmă de pictură. Creația lui Dumnezeu este cartea deschisă a pictorului. E o mare carte natura. Pe care o tot deschizi, o tot deschizi și tot ai de citit. Natura, prin frumusețea ei, se îndreaptă spre frumusețea nevăzută (...) Prin darul credinței, Dumnezeu ne îndreaptă spre cele nevăzute’’. (Evenimentul Zilei – Muzeul Naţional de Artă din Chişinău, 17 ianuarie 2017, autor - Cristina Mathias)
Nimic mai adevărat, dacă privim cu atenţie lucrările sale de o vastă cuprindere: „Eu caut, prin ceea ce fac, să trezesc din nou nevoia gustului. Cultivând gustul, gustând, să deosebești ce este bun, de ce este rău. Atât”.
Un exerciţiu spiritual ce capătă formă în pânzele pictate de Paul Gherasim, o strălucire ascunsă, interioară, o trăire la graniţa fină a tangibilului, o atenţie pe care privitorul trebuie să şi-o cultive cu îndărătnicie ca să poată pătrunde în „rugăciunea” artei lui Gherasim, o zonă neexplorată se lasă dezvăluită doar prin trăirea autentică a revelaţiei. Nimic nu este ostentativ, totul este meticulos aşezat în pagină, în virtutea divină a armoniei, cu o subiectivitate misterioasă, proprie unui creator pentru care discreţia şi prudenţa rămân valori fundamentale ale unui combatant tăcut, dar cu atât mai eficient.
Contemplativ, Paul Gherasim picta după o logică proprie, dictată de sugestiile pe care studiul i le oferea. Rigoarea se îmbina cu intuiţia, cultivată printr-un exerciţiu intens, nu numai de atelier, ci şi de lectură şi de trăire duhovnicească, aşa încât lucrările sale sunt încărcate de o energie rafinată, ce nu se lasă descoperită decât unui ochi exersat sau unei minţi iscoditoare.
Sensibilitatea sa, uneori exagerată – ar spune unii - dublată de cultul pentru frumos, bine, armonie, înţelegere, dăruire către artă şi către cauze cărora merită să te dedici au făcut din Paul Gherasim un reper de distincţie şi probitate morală şi profesională.
Iată ce nota, în acest sens, criticul şi istoricul de artă Radu Bogdan: „Personalitate complexă, contradictorie, persuasivă, voluntară și adesea coercitivă, prin excelență om de bun-gust, de rafinament și de surprinzătoare putere de asociație, capabilă să atingă zone de comparație de nimeni explorate până la el și soldate cu rezultate de o uimitoare acuitate și relevanță, Paul Gherasim doar cu greu poate fi cuprins în totalitatea virtuților sale. Dispunând de o cultură vizuală foarte bogată, deschis exercițiilor experimentale, dar păstrând necontenit o măsură rațională, echilibrat cumpănitoare, de natură să opereze o sinteză între figurativ și abstract, mereu sugestivă și marcată de o amprentă personală, el și-a câștigat o autoritate incontestabilă”.
Paul Gherasim, „pictorul care vorbeşte prin tăcere”, a dispărut dintre noi în 2016. El este considerat ca un „ultim Patriarh al picturii româneşti”.
****
Marilena Preda-Sânc - artistă vizuală, profesoară la Universitatea de Arte din București
- Miercuri, 5 iunie 2024, ora 7:50
- Sâmbătă, 9 iunie 2024, ora 18:55
Un lider al generaţiei ’80: Marilena Preda-Sânc este artistă vizuală și profesoară la Universitatea de Arte din Bucureşti. Este recunoscută ca una dintre cele mai prolifice şi originale creatoare contemporane, o artistă interdisciplinară, care uzează nu doar tehnicile tradiţionale, ci şi arta video, instalaţie, performance-art sau fotografie.
„Chiar din timpul studenţiei mi-a plăcut să lucrez în mai multe medii artistice şi chiar dacă aceste căutări ale mele erau mai puţin acceptate sau înţelese atunci de critici, eu am continuat. Am lucrat atât figurativ, cât şi nonfigurativ, în desen, culoare, fotografie, tehnici mixte. Influenţată de postmodernism şi de libertatea pe care o conferă artistului contemporan atât tradiţia, cât şi construcţia și deconstrucţia imaginii, mergând pe interesul pentru conceptualitate, am continuat, de la debut până acum, să sondez principalele teme ce m-au preocupat dintotdeauna în cicluri mari de lucrări”, explica artista, citată în „100 de artişti români contemporani”.
Aceste serii de mare întindere cuprind preocupări relevante pentru etapele cercetării şi experimentelor plastice, dar şi pentru convingerile sale civice, ecologiste şi feministe, la care s-a racordat în primă fază instinctiv, iar după anii ’90 cu conştiinţa că face parte dintr-o mare comunitate artistică şi civică.
La peste 40 de ani de activitate, Marilena Preda Sânc îşi descoperă noi valenţe, ce corespund cu atât mai mult noilor medii, şi-a diversificat gama de opţiuni cu editarea de imagine pentru filme de autor, cu impact vizual şi de mesaj, cu inserţii din realitate şi comentarii, perseverând în egală măsură în tematica ce a consacrat-o.
Criticul de artă Alexandra Titu face o observaţie de o dureroasă actualitate asupra percepţiilor pe care Marilena Preda-Sânc, ca artistă-militantă, o face asupra crizei profunde în care ne aflăm şi a consecinţelor nebănuite pentru viitor, prin seria de lucrări „Remapping the world”: „Comentariul asupra stării de criză politică, degenerată în conflict armat în Balcani, ca şi răspândirea conflictelor armate, generează o impresionantă serie de reprezentări ale globului terestru, agresat cu violenţă. Transpunerea unor porţiuni ale planiglobului pe obiecte ale inventarului domestic tradiţional indică perspectiva feministă a seriei de reprezentări care sunt investite cu acest mesaj neliniştitor al destabilizării cotidianului pacific, normal’’.
„Să gândesc şi să lucrez ce simt, în mai multe mediumuri artistice, să exprim în imagini un gând, un sentiment, o atitudine, despre contextul în care exist, reprezintă pentru mine un mod de a fi artist”, mărturiseşte Marilena Preda-Sânc.
****
Letiția Oprișan - pictoriță și desenatoare
- Joi, 6 iunie 2024, ora 7:50
Letiţia Oprişan este o artistă a generaţiei ’70, studentă a maestrului culorii, Alexandru Ciucurencu. A debutat în 1969. În 1975, a devenit membră a Uniunii Artiştilor Plastici din România, iar, din 2000, şi a Asociaţiei Internaţionale a Artiştilor Profesionişti.
De loc din ţinuturile de legendă ale Moldovei, Letiţia Oprişan mărturiseşte: „Pe Valea Zeletinului, unde m-am născut şi am copilărit eu, musteşte, cred, o vână de har… Podu’ Turcului îmi pare şi azi la fel ca atunci când eram copil, o cetate strivită între dealurile de lut. (…) Doar mintea iscoditoare săpa galerii în lut. Galerii ale sufletului, din care ţâşnea inspirația, în toate culorile curcubeului. Cu zestrea asta am plecat eu în lume’’.
Această zestre de sensibilitate, instinct al culorii, o răvăşitoare dorinţă de descătuşare, o forţă de a lupta pentru visurile sale au definit-o pe Letiţia Oprişan încă de la început, astfel încât factura plasticii sale – impetuoasă, cu o coloristică pe care unii ar numi-o „sălbatică”, dar surprinzătoare şi atât de greu de definit ca armonioasă – cât şi prolificitatea sa extraordinară fac din Letiţia Oprişan - în cei peste 50 de ani de carieră şi peste 5.000 de lucrări de grafică, pictură şi artă digitală - o campioană.
„Ca pictor, eu m-am desprins de natură, pentru că una e frumuseţea naturii, alta este frumuseţea artei … legătura cu natura, în timp ce lucrezi, este emoţională şi mistică. Te absoarbe. Îţi ia tot elanul. Şi îţi ia şi din forţa culorilor, căci Natura este de neimitat. Poate, de aceea, eu cred că subiectele mele sunt mai degrabă la mila îngerilor. Aşa cum îmi vine inspiraţia’’, spunea artista, citată în interviul realizat de Roxana Bărbulescu și publicat în „Formula AS”, în anul 2018.
Lucrează frenetic, impulsiv şi totuşi foarte cerebral. Figurativ sau abstract, alb/negru în grafica de şevalet sau gravură, în tehnici mixte și în culori puternice de ulei, acril, culori de apă şi tipografice, Letiţia Oprişan şi-a conturat un stil distinct: „Sigur, (…) picturile mele, în culori tari şi sonorităţi luminoase, sunt greu de suportat de către oamenii mai blajini”.
Este prezentă în expoziţiile organizate de UAP, este invitată să expună în galerii şi târguri de artă, are la activ peste 25 de expoziţii personale. La cea din 2002, regretatul critic şi istoric de artă Octavian Barbosa nota: „Pictura Letiției Oprișan este argumentul cel mai valid că resursele de înnoire ale artei se află în ea însăși; (…) Letiţia Oprişan este un pictor modern, prin calitatea discursului plastic. (…) În asta constă meritul cardinal al artei sale, ce se dezvoltă cu dezinvoltură într-un spațiu al freneziei cromatice de-a dreptul cuceritor. Artista este posesoarea unui instinct pictural excepţional, care, cu timpul, și-a decantat individualitatea stilistică, s-a rafinat și s-a ordonat în sintaxe plastice de o surprinzătoare prospeţime și îndrăzneală asociativă.”
La vârsta senioratului, Letiţia Oprişan demonstrează că energia vitală a unui om, dar mai ales a unui artist, vine din vocaţia creaţiei, dintr-o disciplină cultivată întreaga viaţă şi, mai ales, din dăruirea cu care trăieşte pentru arta sa, cu care-şi crează propriul univers atât de optimist şi tonic: „Când nu pictez, scriu poezie. Nu las niciodată spiritul să lâcezească. Noi, artiştii, avem şansa să lucrăm până la capătul vieţii. Nu există plictis”, arăta, cu multă emoţie, Letiţia Oprişan.
CITIȚI ȘI: PICTORIȚA LETIȚIA OPRIȘAN, LA „BIOGRAFII NECESARE”: EU TRĂIESC ÎN CONCUBINAJ CU ARTA MEA | VIDEO
****
Paul Neagu (1938 - 2004) – artist vizual, profesor şi poet
- Vineri, 7 iunie 2024, ora 7:50
- Duminică, 9 iunie 2024, ora 1:25
Paul Neagu este o personalitate artistică atât de complexă şi de cifrată, încât, chiar şi dincolo de dispariţia sa, el continuă să fie un contemporan activ, la fel de actual, prin cercetările şi experimentele artistice ce au reuşit să bulverseze epoca şi atunci, în anii ’70, şi acum, la aproape 20 de ani de când nu mai este printre noi.
Paul Neagu este considerat de critica de specialitate drept cel mai important artist plastic român de la Constantin Brâncuşi încoace, „un inovator, aflat mereu în căutare de noi forme de expresie şi de noi concepte despre artă”.
Plecat din 1970 din România realismului socialist draconic, Paul Neagu s-a stabilit la Londra, unde a trăit şi a lucrat până la sfârşitul vieţii sale, în 2004. S-a manifestat ca artist printr-o mulţime de mijloace aflate la graniţa dintre artele plastice tradiţionale, performig-art, fotografie, instalaţie, video-art şi obiect.
A creat de la desene de dimensiuni relativ mici, până la sculpturi monumentale din oţel inoxidabil. Există la el o nerăbdare, un spirit de aventură ce îl îndrumă către toate cutezanţele: de la sculpturile palpabile sau comestibile, la amplele cicluri „Hyphen” sau „Anthropocosmos” şi la aspiraţiile cosmice din ciclul „Stelelor”.
Iată ce mărturisea în 1994, la expoziţia sa de la Timişoara: „Eu pornesc de la folclor, care este plin de esenţe cernute de veacuri. Iar simplitatea obiectelor mele este un rezultat, nu este este ceva căutat cu orice preţ. Multe dintre lucrările mele sunt un laborator... şi, peste toate, este ideea de bază la care vreau să ajung - şi anume să introduc vibraţia subiectivă în geometria cu care lucrez. Eu vreau să merg la esenţe, aşa cum ne-au învăţat bătrânii noştri de la ţară. Iar substanţa lirică din lucrările mele se află în interiorul celei epice sau geometrice. Pentru mine, Anthropocosmosul nu înseamnă poziţionarea Omului în centrul universului, ci, dimpotrivă, înţelegerea situaţiei corpului şi vieţii unui individ ca un cosmos în sine. El se plasează într-o reţea complexă ce se extinde în galaxia cosmică. Pentru mine, Omul se înscrie în Cosmos’’, arăta artistul, într-un dialog cu Victor Popa, publicat în lucrarea „Convorbire cu Paul Neagu”.
Cu toate că s-a întors de mai multe ori în România după evenimentele din ’89, fiind autorul uneia dintre cele mai originale sculpturi de for public, el a rămas un neînţeles pentru publicul de la noi. Dovadă, lucrarea „Crucea secolului”, finalizată în 1997, a fost mutată din locul pentru care fusese proiectată - sub pretextul noii amenajări a intersecţiei de la Piaţa Charles de Gaulle -, într-un spaţiu impropriu, mult redus, din faţa parcului Herăstrău, în proximitatea Grădinii Bordei. Până în 2012, monumentul, dedicat Revoluţiei din ’89, ar fi trebuit reamplasat la locul său, fapt ce nu s-a mai întâmplat nici până astăzi. În schimb, la Timişoara, unde este înmormântat Paul Neagu, monumentul gândit de el pentru oraşul-martir se află la loc de cinste.
Depăşind aceste trecătoare percepţii, Paul Neagu rămâne unul dintre cei mai originali artişti români contemporani, a cărui valoare este recunoscută în plan internaţional. Arta sa, indiferent de felul în care o expunea sau în care se expunea pe sine în spaţiul public, încorpora o componentă filosofică, metafizică, holistică, ce a influenţat major sculptori renumiţi, precum Anthony Caro, Antony Gormley şi Anish Kapoor. Prin reputaţia şi viziunea sa atât de originale, Paul Neagu a fost cotat ca un profesor cu o mare influenţă asupra tinerei generaţii.
Anish Kapoor îşi aminteşte despre mentorul său că „toată viaţa sa se subsuma viziunii artistice. Este, fără îndoială, un lucru bun, dar şi foarte dificil de urmat”. De exemplu, una dintre cele mai controversate acţiuni ale sale a fost înfiinţarea, în 1972, a „Generative Art Group”, ce număra nu mai puţin de... cinci versiuni ale propriului eu, cu identităţi imaginare.
Lucrări semnate de Paul Neagu fac astăzi parte din colecţii publice ce pot fi văzute la Muzeul Naţional de Artă al României, Muzeul de Artă Contemporană din Tokio, Muzeul de Artă din Philadelphia, The Arts Council of Great Britain, Tate Gallery şi Victoria and Albert Museum din Londra, The Scottish National Gallery of Modern Art din Edinburgh, Kontakt Collection din Viena, iar lista poate continua cu instituţii, colecţii private şi galerii la fel de prestigioase de pe tot mapamondul.
De la primele expoziţii personale, din 1969, de la Bucureşti, acum, la atâţia ani de la dispariţia lui Paul Neagu, lucrările artistului fac obiectul unor mari retrospective ce au avut loc în 2009, la galeria Institutului Cultural Român din Londra, în 2012, 2014, 2015 la Galeria Ivan din Bucureşti, în 2015 la Henry Moore Institute, Leeds/Marea Britanie şi la Târgul de Artă de la Paris; în 2019 - 2020, la Tate Modern din Londra şi recent, în 2021, la Kunstmuseum din Liechtenstein şi la Studio Tommaseo, Trieste,Italia.
Ce poate fi mai edificator în definirea artistului decât ceea ce Sorin Dumitrescu amintea despre prietenul său? „La Paul Neagu, ideea este înlocuită prin gând”.
Sursă imagine: Muzeul de Artă din Timișoara
