loader
Foto

Paramedic pentru o zi. Iuliana Tudor, la „Vis sau realitate”, pe TVR 1 | VIDEO

Vedeta TVR a fost invitata lui Basti Ţopescu în ediţia de luni a emisiunii ce împlineşte visuri. Am urmărit-o pe 4 decembrie, de la ora 22.30, învăţând să salveze vieţi.

 

Când vorbim despre folclor, este greu să nu ne gândim la una dintre cele mai mari susţinătoare ale acestui domeniu artistic, a cărei carieră se împleteşte cu muzica populară şi tradiţiile româneşti, nimeni alta decât Iuliana Tudor. Prin producţiile „O dată-n viaţă” şi „Vedeta populară”, Iuliana şi-a arătat profesionalismul, eleganţa şi pasiunea pentru televiziune şi folclor, consacrându-şi un loc în inimile telespectatorilor TVR. În prezent, vedeta ne prezintă săptămânal evenimente folclorice din toată ţara. În plus, Iuliana a decis să intre în rolul de profesor pentru cei care îşi doresc să performeze în domeniul muzicii populare, utilizându-şi studiile şi cunoştinţele dobândite în cei aproape 25 de ani de activitate pentru a-i îndruma.

(w882) Iuliana

Şi, ca şi cum viaţa sub lumina reflectoarelor şi activităţile pedagogice nu ar fi deja suficiente pentru o femeie care este şi soţie, şi mamă dedicată, Iuliana Tudor este, de 15 ani, voluntar în cadrul Crucii Roşii Române şi, de 11 ani, ambasador al aceleiaşi organizaţii. Iar de curând şi-a lansat autobiografia, intitulată „Fericirea nu costă nimic”.

(w882)

(w882)

„Cu un asemenea repertoriu şi cu o carieră cât mine de mare – la propriu – Iuliana ne duce cu gândul la o superfemeie, ghidată de iubire pentru oameni şi tradiţie. Nu e de mirare că visul ei este unul umanitar. Eu, unul, mă bucur că nu a ales ceva legat de muzica populară, pentru că ştim cu toţii, din episoadele anterioare, ce talentat sunt la cântat…”, anunţa Basti Ţopescu episodul în care cea căreia i-a fost îndeplinit visul din copilărie a fost chiar îndrăgita vedetă a Televiziunii Române. Am văzut-o, aşadar, pe Iuliana Tudor în ipostaza de paramedic, pentru o zi, luni, 4 decembrie, de la ora 22.30, la „Vis sau realitate”, pe TVR 1.

(w882)

(w882) Iuliana si

Artişti, influenceri, medici celebri sau designeri, persoane publice – suntem convinşi că îşi trăiesc visul, că au ajuns acolo unde şi-au dorit o viaţă. Şi totuşi, cândva, vedetele de astăzi aveau alte aspiraţii... Greu de crezut? Familiarizat din copilărie cu tot ceea ce înseamnă munca de televiziune, Sebastian Felix Ţopescu ne dezvăluie dorinţele secrete ale vedetelor şi le ajută să şi le îndeplinească, pentru o zi. Reality show-ul „Vis sau realitate” se vede din martie 2023 la TVR 1, iar din octombrie urmărim sezonul 2 al emisiunii, lunea seara, de la 22.30.

 
„Zilele schimbării la faţă”: O sărbătoare a culturii sârbe în diasporă | VIDEO

În acest an, comunitatea sârbească a marcat cu bucurie cea de-a 31-a ediţie a „Zilelor Schimbării la Faţă”, un eveniment deosebit de important în ...

„Blockpost”, premieră la Timișora | VIDEO

„Blockpost”, premieră la Timișora | VIDEO

publicat: miercuri, 06 noiembrie 2024

„Blockpost” reprezintă o coproducție teatrală deosebită, reunind talentul artistic din România și Ucraina într-un moment de profundă relevanță ...

Ziua Marelui „NU” | VIDEO

Ziua Marelui „NU” | VIDEO

publicat: marţi, 29 octombrie 2024

În fiecare an, pe 28 octombrie, Grecia sărbătorește "Ziua Demnității", o dată semnificativă ce marchează curajul și determinarea poporului grec ...

 

#TVRminoritati