Rafael Udrişte ne-a propus joi, într-o nouă ediţie „Omul şi timpul”, un dialog cu Pedro Fuentes – Cid, unul dintre cei mai longevivi dizidenți anticomuniști din Cuba. Pe 27 octombrie, ora 18.00, la TVR 1. | VIDEO
La sfârșitul anilor 1950, Cuba era condusă Fulgencio Batista, venit la putere în urma unei lovituri de stat, în 1952. Regimul lui Batista, sprijinit de nord-americani, era unul brutal şi corupt, care nu se bucura de sprijin popular. Pe fondul unor revolte sociale de anvergură, în 1959, dictatorul Batista este înlăturat de la putere de revoluționarii lui Fidel Castro.
Printre primele reforme ale lui Fidel Castro s-au numărat naționalizarea a 40% din terenurile agricole, învățământul gratuit şi reforma sanitară. De asemenea, toate ziarele şi radiourile din Cuba au fost trecute sub controlul statului. Se vor crea comitete de apărare a revoluției pentru a transforma, conform propagandei de stat, poporul cubanez în actori ai revoluției sau pentru a monitoriza și îndoctrina populația (conform celor care se opuneau regimului castrist). În 1960, represiunea oponenților regimului a fost semnificativă: în jur de 10.000 de persoane au fost condamnate la moarte și 20.000 de disidenți politic au fost închiși. Iar în 1965, apărea Partidul Comunist din Cuba. În acest context istoric ne invită moderatorul Rafael Udrişte să ne poziţionăm pentru a urmări o nouă ediţie „Omul şi timpul”, alături de invitatul său special - Pedro Fuentes – Cid, un important oponent al regimului lui Fidel Castro.
„Eram un adolescent de 16 ani când am decis să lupt împotriva dictaturii lui Batista. Și am crezut că este de datoria mea să mă alatur Mișcării lui Fidel”, mărturiseşte Pedro Fuentes Cid.
Pedro s-a născut în Cuba în 1939. S-a antrenat într-o tabără de guerrilla din Republica Dominicană, a luptat alături de Fidel Castro, de Raúl şi de Che Guevara. Dar atunci când Fidel, prietenul său, a trădat idealurile revoluției cubaneze și s-a îndreptat spre comunism, Pedro nu a ezitat să lupte împotriva lui. Era dator să facă acest lucru, mai ales pentru camarazii care muriseră pentru Cuba. Şi tocmai de aceea, în 1961, Castro a ordonat arestarea lui. Doar intervențiile unor șefi de stat din America Latină au făcut ca Pedro să nu fie condamnat la moarte, așa cum a cerut fostul său camarad de arme, Fidel Castro. A fost însă condamnat la 30 de ani de închisoare. Avea atunci 22 de ani. După 16 ani, în urma unei amnistii colective, Fuentes a fost eliberat în 1976, iar doi ani mai târziu, în 1978, s-a stabilit la Miami. Despre coșmarul de a trăi în închisorile regimului lui Castro, povesteşte mai multe la „Omul şi timpul”, joi, ora 18.00, pe TVR 1.
Pedro Fuentes a studiat Dreptul diplomatic şi consular la Havana şi Paris. Din 1989, a practicat avocatura în Florida. În tot acest timp s-a dedicat cauzei cubaneze, a sprijinit mişcările disidente şi a oferit ajutor financiar şi moral foştilor deţinuţi politic din Cuba. Din 2002 este purtătorul de cuvânt al Asociaţiei Deţinuţilor Politic Cubanezi. „O vreme, teroarea regimului îi ţine pe oameni liniștiţi, dar în adâncul inimii lor se găsește altceva. Şi tocmai de acest “altceva” ar trebui să se teamă toți dictatorii”, atrage atenţia Pedro Fuentes Cid.
Pentru a înțelege mai bine ce s-a întâmplat în mica insulă sud-americană în plin Război Rece, realizatorul Rafael Udrişte ne explică şi astfel ne ajută să înţelegem care erau relațiile dintre Cuba și Statele Unite imediat după venirea lui Castro la putere. Despre cum a ajuns Cuba să se alieze cu Rusia în timpul Regimului Castro, despre embargo-ul economic, comercial și financiar american impus Cubei şi menţinut până în zilele noastre descoperim mai multe joi, 27 octombrie. Vedem „Omul şi timpul”, la TVR 1, de la ora 18.00.
***
Situaţii excepţionale, mai puţin cunoscute, din istoria recentă a ţării noastre, sunt cercetate şi dezvăluite în emisiunea-document a Televiziunii Române „Omul şi timpul”, ce poartă semnătura realizatorilor Ruxandra Ţuchel şi Rafael Udrişte. Producţia ne introduce în intrigile demne de filme hollywoodiene ale politicii româneşti, interne şi internaţionale, din perioada interbelică şi anii comunismului, dar şi imediat după încheierea acestei perioade. Din octombrie 2021, urmărim în fiecare săptămână noi episoade „Omul şi timpul” la TVR 1.