Angela Galea a fost crescută de o familie adoptivă, care a crezut în ea şi a făcut toate eforturile să-i valorifice talentul. Ediţia din 17 noiembrie a emisiunii "Vedeta populară" a adunat aproape 900.000 de telespectatori la TVR 1.
„S-a născut pe acordurile lui Ciprian Porumbescu, a gângurit pe versurile lui Labiş şi a copilărit cu povestirile lui Sadoveanu”, aşa o descrie pe tânăra moldoveancă, tatăl ei. În urmă cu 12 ani, a apărut în familia care o creşte în plasament de atunci. Fetiţa cânta de mică, dar era timidă şi cânta doar când ştia că n-o ascultă nimeni. Încet – încet, cu ajutorul profesorului de dansuri populare, a fost convinsă să cânte şi în public. A urcat chiar şi pe o scenă în satul natal. A fost recunoscută de săteni că e de acolo, dar mama biologică nu a căutat-o. Nici ea nu mai vrea s-o vadă.
Angela Galea are 16 ani, iar dorinţa arzătoare de a ocupa un loc în semifinala Vedeta populară i s-a împlinit duminică seară. Publicul şi juriul au primit-o cu laude şi aplauze la TVR 1, într-o ediţie în care a concurat cu alte trei tinere şi cu vetearanul ediţiei, clujeanul Vasile Soporan. Interpretul, în vârstă de 85 de ani, declarat Tezaur Uman Viu, a fost trimis de juriu în finală, când va susţine un moment artistic.
Juraţii au decis că interpretul nu poate fi supus jurizării şi a decis că ne vom reîntâlni cu el în finala Vedeta populară.
Câştigătoarea ediţiei a cincea Vedeta populară a interpretat în concurs doina „La fântâna de pe coastă”, iar la proba a doua, Angela Galea urcat pe scenă alături de un nume consacrat în zona Bucovinei. A ales să cânte împreună cu Margareta Clipa şi deoarece îi plac cântecele foarte vesele din repertoriul cunoscutei moldovence.
Telespectatorii au urmărit în număr mare şi ediţia a 5-a Vedeta populară, la TVR 1 și TVR 1 HD.
Aproape 900.000 de telespectatori (5% rating şi 13.6% cotă de piaţă) au urmărit la TVR 1 Vedeta populară, în cel mai vizionat minut al show-ului, înregistrat spre finalul ediţiei (22.45). Desfăşurată în intervalul 21.00-22.50, emisiunea prezentată de Iuliana Tudor la TVR 1 duminică, 17 noiembrie, a fost vizionată în medie de 647.000 de telespectatori la nivel naţional, ceea ce corespunde unui rating mediu de 3,6% şi unei cote de piaţă medii de 8%. Partea a doua a show-ului de talente din folclorul românesc a adunat în faţa micilor ecrane 711.000 de telespectatori (rating 4% şi share 9,6%), cifre cu care TVR 1 a fost în top 3 al celor mai urmărite programe pe interval (22.00 -22.50).
Următoarea ediţie Vedeta populară va avea loc duminică, 1 Decembrie, ora 21.00, la TVR 1 și TVR 1 HD, când Iuliana Tudor prezintă o ediţie de sărbătoare, în care alţi cinci concurenţi luptă să câştige titlul de „Vedeta populară” şi marele premiu de 100.000 de lei.