loader
Foto

O nouă ediţie a Galei Crucea Roşie, la TVR

Iuliana Tudor a prezentat evenimentul ce are ca scop înfiinţarea de puncte de prim ajutor în zone izolate, vineri, 9 octombrie, de la ora 21.00, la TVR 1, TVR HD şi online, pe TVR+ , respectiv sâmbătă, 10 octombrie, la TVRi, de la 17.30.

 

Ediţia este disponibilă online pe TVR+ (Prima parte)

Ediţia este disponibilă online pe TVR+ (Partea a doua)

Ediţia este disponibilă online pe TVR+ (Partea a treia)

Vineri, 9 octombrie, începând cu ora 21.00, TVR 1, TVR HD şi TVR+ a difuzat Gala Crucea Roşie, eveniment care are deja tradiţie în programul Televiziunii Române. Iniţiată de Societatea Naţională de Cruce Roşie din România, în colaborare cu TVR, campania umanitară din acest an are în vedere înfiinţarea de „Puncte de prim ajutor în zone izolate”, proiect lansat în 2012, tot la TVR. Gazda evenimentului a fost, în calitate de Preşedinte al Crucii Roşii Române, Alteţa Sa Regală Principesa Moştenitoare Margareta a României, însoţită de Alteţa Sa Regală Principele Radu. De asemenea, Alteţa Sa Regală Principele Lorenz al Belgiei a acceptat să li se alăture. Iar Iuliana Tudor, ambasador al Crucii Roşii Române, a prezentat, ca în fiecare an, spectacolul.

La Gala Crucii Roşii participă, anul acesta, 400 de voluntari de la 24 de societăţi de Cruce Roşie şi Semilună Roşie: Albania, Armenia, Austria, Bosnia şi Herţegovina, Bulgaria, Cehia, Croaţia, Finlanda, Germaia, Ungaria, Irlanda, Italia, Kazakhstan, Kârgâzstan, Letonia, Monaco, Muntenegru, Norvegia, Olanda, Polonia, Rusia, Serbia, Slovacia şi Slovenia. Cu toţii au venit în România pentru a susţine şi promova primul ajutor. Telespectatorii au putut urmări programul structurat în trei părţi (difuzate de la orele 21.00, 22.00 şi 23.00), prin intermediul căruia au aflat mai multe despre tema acestei ediţii a Galei, dar şi concertul susţinut de artişti precum Direcţia 5, Alexandra Ungureanu şi Crush, Mellina, Mircea Eremia, JO, Uddi, Maxim, Proconsul şi corul de copii Allegretto, împreună cu Margareta Pâslaru. Acestora li s-au alăturat Cornel Ilie (VUNK), Nicole Cherry, Florin Groza (Hi-Q), Andrei Lăcătuş (Shurubel) şi Dan Costea (Coma) care au promovat importanţa primului ajutor în România prin campanii media.

Proiectul „Puncte de prim ajutor în zone izolate" (PAZI) a fost lansat în cadrul Galei Crucii Roşii din 2012 şi se adresează comunităţilor izolate din mediul rural, care nu dispun de servicii medicale permanente, iar serviciul de ambulanţă se află la distanţă. Crucea Roşie Română şi-a propus să vină în sprijinul acestor comunităţi, prin instruirea unei familii care să acorde primul ajutor de bază celor din sat şi care dispune de o trusă de prim ajutor. Proiectul a fost implementat în 40 de zone izolate, din 40 de judeţe din ţară, unde Crucea Roşie a instruit 126 de „salvatori comunitari", obţinând rezultate impresionante.

Toţi românii pot sprijini înfiinţarea de noi astfel de puncte de prim ajutor. Detalii, pe site-ul www.crucearosie.ro.

Gala Crucea Roşie poate fi urmărită şi la TVR Internaţional, sâmbătă, 10 octombrie, de la ora 17.30.

 
„Zilele schimbării la faţă”: O sărbătoare a culturii sârbe în diasporă | VIDEO

În acest an, comunitatea sârbească a marcat cu bucurie cea de-a 31-a ediţie a „Zilelor Schimbării la Faţă”, un eveniment deosebit de important în ...

„Blockpost”, premieră la Timișora | VIDEO

„Blockpost”, premieră la Timișora | VIDEO

publicat: miercuri, 06 noiembrie 2024

„Blockpost” reprezintă o coproducție teatrală deosebită, reunind talentul artistic din România și Ucraina într-un moment de profundă relevanță ...

Ziua Marelui „NU” | VIDEO

Ziua Marelui „NU” | VIDEO

publicat: marţi, 29 octombrie 2024

În fiecare an, pe 28 octombrie, Grecia sărbătorește "Ziua Demnității", o dată semnificativă ce marchează curajul și determinarea poporului grec ...

 

#TVRminoritati