Sâmbătă, 8 decembrie, la ora 13.00, la TVR 1, și la ora 14.30, la TVR HD, Cristi Tabără şi “jurnalistul în misiune”, Lorelei Mihală, vă invită în cea mai “cutremurată” zonă din ţară – Vrancea.
Fără să aibă puteri paranormale, echipa a programat filmarea la Institutul Seismologic de la Vrâncioaia chiar în dimineaţa de după cutremurul de 5,8 grade şi vă invită să vedeţi ce înseamnă un astfel de eveniment pentru oamenii care lucrează aici şi cum reacţionează locuitorii. Interesant aici este că orice turist aflat în trecere prin zonă poate vizita muzeul staţiei seismice de la Vrâncioaia.
În plus, pentru că în acest an marcăm Centenarul României Mari, Cristi va merge la Oituz să afle mai multe despre jertfa eroilor din Primul Război Mondial, în memoria cărora a fost ridicat un mausoleu. În apropiere, în Poiana Sărată, se află şi mormântul primului erou căzut pe frontul de aici.
Tot în această ediţie, Lorelei, care în copilărie visa să ajungă într-o sală de gimnastică, va merge la Clubul Sportiv Municipal Oneşti, locul de unde a pornit Nadia Comăneci şi va cunoaşte micii sportivi care se antrenează aici, cu siguranţă viitori mari campioni.
Şi pentru şi mai multă mişcare, Lorelei a făcut şi un traseu în Parcul Natural Putna, unde puteţi vedea cascada Putna, casa Babei Vrâncioaia, a cărei legendă se leagă de numele lui Ştefan cel Mare şi puteţi păşi pe urmele frontului din Primul Război Mondial, pentru că aici sunt încă vizibile tranşeele în care au luptat soldaţii români.