loader
Foto

O dată-n viaţă, 25 decembrie. Cazurile sociale care pot fi susţinute din donaţii

Vedeţi mai jos poveştile persoanelor care au nevoie de ajutorul vostru, prezentate de Iuliana Tudor în ediţia specială de Crăciun de miercuri, 25 decembrie.

 

CLINCENI

Elevii Liceului sportiv din Clinceni aveau nevoie de cărţi pentru biblioteca şcolii. După difuzarea reportajului în cadrul emisiunii "O dată în viaţă" din 14 noiembrie 2013, peste 2000 de volume au sosit aici. Oameni din toată ţara au trimis colete cu cărţi, unii au donat biblioteci întregi iar TVR  a iniţiat o campanie  în urma căreia s-au strâns, de asemenea, sute de volume.

IOAN ALEXANDRU CARACAŞ

Ionuţ Caracaş are 27 de ani şi în urmă cu 4 ani a rămas fără vedere. Este un tânăr extrem de credincios iar povestea sa difuzată în cadrul emisiunii " O dată în viaţă" ediţia din 17 octombrie 2013 a impresionat foarte mulţi telespectatori din ţară dar şi de peste hotare. Ionuţ trăieşte doar cu mama sa dintr-o pensie de 600 de lei. Numai tratamentul lunar al băiatului ajunge la 400 de lei astfel încât au acumulat datorii uriaşe la întreţinere. După difuzarea reportajului cei doi au reuşit să ajungă cu chiria la zi şi să aibă asigurat tratamentul lui Ionuţ pe o perioadă mai lungă de timp.

ORFANELE DE LA MÂNĂSTIREA MĂRCUŞ

Povestea celor 11 fetiţe orfane crescute de Maica stareţă Serafima Comşa de la Mânăstirea Mărcuş a fost difuzată în cadrul ediţiei din 28 noiembrie 2013. Fetele au între 9 şi 11 ani merg toate la şcoală şi sunt premiante. Maica Serafima se descurcă foarte greu cu creşterea lor deoarece statul nu alocă decât puţin peste un milion de fiecare copil. Restul banilor sunt obţinuţi numai din sponsorizări astfel încât măicuţa a acumulat datorii de aproape 10000  de lei.

Imediat după difuzarea reportajului doi oameni de afaceri au dat împreună 16000 de lei. Alţi zeci de oameni au dat sume mai mici de bani astfel încât datoriile au fost plătite. De asemenea, cu ajutorul unor proprietari de magazine din zonă dar şi al Crucii Roşii cămara de alimente s-a umplut pentru iarnă.

 

IONUŢ VIDAN DIN GHIMPAŢI

Ionuţ are 19 ani şi este din Ghimpaţi, judeţul Giurgiu. Suferă de distrofie musculară progresivă şi este un adevărat miracol că trăieşte. În urmă cu 3 ani în noaptea de Moş Niculae a intrat în comă şi nimeni nu i-a dat vreo şansă de a supravieţui. Mama sa a fost cea care s-a luptat pentru el, i-a închiriat un ventilator fără de care băiatul nu poate respira şi i-a făcut rost de toate aparatele necesare pentru ca sa-l ţină în viaţă. S-a rugat timp de un an la Dumnezeu să-l facă să vorbească şi o minune s-a întâmplat din nou. Astăzi băiatul este tot conectat la aparate dar este prezent şi chiar vorbeşte. Marioara Vidan, mama lui Ionuţ, stă non stop lângă el dar în fiecare zi femeia trăia cu o mare ameninţare deasupra capului: restanţele la chiria ventilatorului care se ridicau deja la peste 10000 de lei cu penalizări cu tot.

După difuzarea reportajului în cadrul ediţiei din 31 octombrie 2013 a emisiunii "O dată în viaţa" un nou miracol a avut loc în viaţa celor 2: datoriile de peste 10000 de lei au fost plătite cu ajutorul telespectatorilor. Ba mai mult, Marioara Vidan a reuşit să ia mai multe sonde, a schimbat circuitul electric din casă pentru că prizele intrau în scurt din cauza suprasolicitării, a făcut  aprovizionarea cu lemne pentru iarnă.

CRISTIAN FÂNARU

Cristian Fânaru este din Iaşi şi are 30 de ani. Ultimii 9 ani tânărul şi i-a petrecut prin spitale, în operaţii şi cu dureri foarte mari. Era la Eforie Nord împreună cu fraţii săi când a făcut un salt în apă care l-a costat enorm: a paralizat de la gat în jos. Familia şi prietenii au reuşit să strângă bani pentru a-l opera pe Cristi în Germania dar, la întoarcerea în ţară, tânărul trebuia să facă recuperare foarte multă. Din caza lipsei banilor acest lucru nu s-a întâmplat aşa încât starea lui de sănatate nu s-a îmbunătăţit.

După difuzarea reportajului în data de 24 octombrie 2013 familia a reuşit să strângă aproape 50 de milioane de lei vechi din banii oferiţi de telespectatorii din ţară dar şi de peste hotare. De asemenea, un telespectator le-a recomandat părinţilor un medic bun din Timişoara care a făcut adevărate minuni cu pacienţii aflaţi într-o stare la fel de gravă ca a lui Cristi. Băiatul a început tratamentul care se pare că are rezultate: îşi simte deja mâinile şi picioarele.

 
„Zilele schimbării la faţă”: O sărbătoare a culturii sârbe în diasporă | VIDEO

În acest an, comunitatea sârbească a marcat cu bucurie cea de-a 31-a ediţie a „Zilelor Schimbării la Faţă”, un eveniment deosebit de important în ...

„Blockpost”, premieră la Timișora | VIDEO

„Blockpost”, premieră la Timișora | VIDEO

publicat: miercuri, 06 noiembrie 2024

„Blockpost” reprezintă o coproducție teatrală deosebită, reunind talentul artistic din România și Ucraina într-un moment de profundă relevanță ...

Ziua Marelui „NU” | VIDEO

Ziua Marelui „NU” | VIDEO

publicat: marţi, 29 octombrie 2024

În fiecare an, pe 28 octombrie, Grecia sărbătorește "Ziua Demnității", o dată semnificativă ce marchează curajul și determinarea poporului grec ...

 

#TVRminoritati