loader
Foto

Galerie foto

O călătorie prin universul unor minţi sclipitoare, la „Exclusiv în România” | VIDEO

Alături de echipa „Exclusiv în România”, am ajuns în locul unde a fost produsă cea mai mare putere creată vreodată pe Pământ şi trăim din plin aventura cunoaşterii. Duminică, 4 octombrie, de la ora 15.30, la TVR 1.

 

Edițiile emisiunii sunt disponibile online pe TVR+.

Echipa „Exclusiv în România” a pornit, pe 4 octombrie, într-o călătorie mai puţin obişnuită, prin universul unor minţi sclipitoare. Cristi Tabără şi echipa sa ne-a aşteptat la o nouă ediţie a emisiunii care caută pe meleagurile noastre frumuseţi unice în lume, oameni ale căror idei uimesc lumea, obiceiuri şi delicii culinare ca la nimeni alţii, duminică, de la ora 15.30, la TVR 1.

(w882)

Am ajuns, alături de echipa călătorilor „Exclusiv în România”, în locul unde tocmai a fost produsă cea mai mare putere creată vreodată pe Pământ şi trăim din plin aventura cunoaşterii. La doi paşi de Bucureşti, găsim centrul de cercetare de la ELI – NP, cu laserul de la Măgurele. I-am întâlnit pe oamenii de ştiinţă români şi străini care lucrează aici şi am aflat ce înseamnă reuşita lor fără precedent, dar şi care pot fi aplicaţiile ei practice.

(w882)

(w882)

Ne-am continua drumul pe platforma Institutului de Fizică şi Inginerie Nucleară „Horia Hulubei” şi am descoperit rolul pe care cei de aici îl joacă în marile centre de cercetare ale lumii. Am pătruns în tainele uimitoare ale fizicii aplicate și am aflat ce înseamnă criminalistica nucleară şi ce legătură există între razele gama şi obiectele din viaţa noastră de zi cu zi, dar şi alte multe informaţii surprinzătoare.

(w882)

Imagini spectaculoase, informaţii utile şi poveşti fantastice – toate acestea şi multe altele, într-o nouă întâlnire cu Cristi Tabără şi echipa „Exclusiv în România”, duminică, 4 octombrie, de la 15.30, la TVR 1.

 

 

 
„Zilele schimbării la faţă”: O sărbătoare a culturii sârbe în diasporă | VIDEO

În acest an, comunitatea sârbească a marcat cu bucurie cea de-a 31-a ediţie a „Zilelor Schimbării la Faţă”, un eveniment deosebit de important în ...

„Blockpost”, premieră la Timișora | VIDEO

„Blockpost”, premieră la Timișora | VIDEO

publicat: miercuri, 06 noiembrie 2024

„Blockpost” reprezintă o coproducție teatrală deosebită, reunind talentul artistic din România și Ucraina într-un moment de profundă relevanță ...

Ziua Marelui „NU” | VIDEO

Ziua Marelui „NU” | VIDEO

publicat: marţi, 29 octombrie 2024

În fiecare an, pe 28 octombrie, Grecia sărbătorește "Ziua Demnității", o dată semnificativă ce marchează curajul și determinarea poporului grec ...

 

#TVRminoritati