loader
Foto

Nocturne despre artă, colecţionari şi patrimoniu

Marina Constantinescu a înregistrat această ediţie a emisiunii Nocturne cu ocazia târgului Art Safari şi a fost difuzată în premieră luni, 7 iulie, de la ora 23.45, la TVR 1, TVR HD şi TVR+ .

 

Ediția este disponibilă pe TVR+

Ediţia Nocturne din 7 iulie îi aduce împreună pe Diana Dochia - managerul galeriei „Anaid Art", pe Manuela Plăpcianu - preşedintele casei de licitaţii, „Artmark", şi pe Mircea Hortopan - istoric de artă şi directorul Muzeului Naţional Peleş. Întâlnirea cu Nocturnele Marinei Constantinescu are loc luni, 7 iulie, de la ora 23.45, la TVR 1, TVR HD şi TVR+.

Cei trei invitaţi ai Marinei Constantinescu s-au reunit pentru o discuţie despre artă, colecţionari şi patrimoniu, în contextul târgului de artă Art Safari, desfăşurat în luna mai la Bucureşti.

„Pavilionul de artă Art Safari a adus arta în mijlocul oamenilor, la propriu şi la figurat", spune Manuela Plăpcianu. Art Safari a fost un proiect care a iscat pasiuni şi comentarii de la idee şi până la demontarea cortului care a găzduit evenimentul. „Mi s-a părut o iniţiativă temerară. Şi m-am întrebat "de ce e nevoie de aşa ceva?", iar răspunsul a venit simplu: Pentru că ne ajută pe toţi să ne raportăm la opera de artă", a continuat Manuela. „Arta trebuie să se vândă. La Art Safari avem un exemplu de stand care a vândut tot. Nici lor nu le venea sa creadă!", completează Diana Dochia.

Într-o Românie în care oamenii nu au bani să-şi plătească medicamentele, dar şi într-o Românie care pare a-şi uita tradiţiile şi valorile, există vreo persoană care poate spune că un târg de artă nu-şi are locul? La Nocturne de luni, 7 iulie, telespectatorii sunt invitaţi la o discuţie onestă şi captivantă despre colecţionari, piaţa de artă, tranzacţionări în licitaţii, cotele artiştilor, despre întreaga structură care susţine arta autentică. Târgul Art Safari nu a făcut altceva decât să închidă un cerc perfect între artişti, muzee, galerii, colecţionari sau simpli admiratori ai artei.

Art Safari rămâne unul dintre evenimentele notabile ale anului. Oamenii au înfruntat traficul aglomerat provocat şi de vizita vicepreşedintelui Biden, au stat la cozi, au plătit bilet şi au putut admira, într-un singur loc, opere de artă la care nu ar fi avut acces în mod obişnuit. O oază de frumos, de cultură, de culori în mijlocul Bucureştiului.

„Am adus muzeele din ţară în Bucureşti pentru ca oamenii, când ajung într-un oraş, nu merg să viziteze muzeele de acolo", este de părere Manuela Plăpcianu. Iar Diana Dochia explică: „Muzeele şi galeriile nu trebuie întotdeauna să-şi dea mâna. Dar trebuie să înţelegem că sistemul artistic internaţional este format din aceste două componente". Alte lucruri interesante despre artă, colecţii, muzee, galerii de artă aflaţi luni seară, de la 23.45. TVR 1, TVR HD şi TVR+.  Nocturnele se pot urmări şi pe telefonul mobil ori pe tabletă. Aici puteţi descărca aplicaţia TVR+ pentru IOS şi Android.

 

Despre Nocturne

Criticul de teatru Marina Constantinescu a început să facă televiziune în 2000, ca realizator al emisiunii Cabina de montaj, iar din 2001 povestea ei continuă cu Nocturne, emisiune difuzată de TVR 1.

Nocturne este o reverenţă în faţa valorii, a verticalităţii morale şi profesionale, aşa cum o descrie şi Marina Constantinescu. „Nocturnele sunt poveşti cu şi despre oamenii din mine şi din jurul nostru. Sondez continuu pe terenul marilor valori, prea puţin cunoscute, pe de o parte, precum şi dialoghez cu mari personalităţi, prea bine cunoscute, pe care încercăm să le prezentăm, cu smerenie şi cu modestie, în imagini mai puţin bătătorite, cu stări mai puţin intuibile." Marina Constantinescu face echipă la Nocturne cu regizorul Aurel Badea şi producătorul Oana Cucuruzeanu.

Întreaga colecţie de emisiuni Nocturne poate fi vizionată online pe www.tvrplus.ro, iar cei interesaţi pot interacţiona cu echipa emisiunii pe pagina de Facebook - http://bit.ly/NocturneTVR1.

 

 

 
„Zilele schimbării la faţă”: O sărbătoare a culturii sârbe în diasporă | VIDEO

În acest an, comunitatea sârbească a marcat cu bucurie cea de-a 31-a ediţie a „Zilelor Schimbării la Faţă”, un eveniment deosebit de important în ...

„Blockpost”, premieră la Timișora | VIDEO

„Blockpost”, premieră la Timișora | VIDEO

publicat: miercuri, 06 noiembrie 2024

„Blockpost” reprezintă o coproducție teatrală deosebită, reunind talentul artistic din România și Ucraina într-un moment de profundă relevanță ...

Ziua Marelui „NU” | VIDEO

Ziua Marelui „NU” | VIDEO

publicat: marţi, 29 octombrie 2024

În fiecare an, pe 28 octombrie, Grecia sărbătorește "Ziua Demnității", o dată semnificativă ce marchează curajul și determinarea poporului grec ...

 

#TVRminoritati