Realizatoarea Marina Constantinescu promite pentru vineri, 28 noiembrie, ora 24.00, la TVR 1, TVR HD şi TVR+, o ediţie „Nocturne” completă: despre viaţă, oameni, filme, politică şi visuri. Cu Nae Caranfil.
Ediția este disponibilă online pe TVR+.
Invitatul Marinei Constantinescu la ediţia Nocturne de vineri, 28 noiembrie, este scenaristul şi regizorul Nae Caranfil. „Regizorul generaţiei mele”, după cum îl numeşte Marina Constantinescu, oferă telespectatorilor o ediţie Nocturne completă: despre viaţă, oameni, filme, politică şi visuri. Emisiunea poate fi urmărită de la ora 24.00, la TVR 1, TVR HD şi TVR+.
La Nocturne, Nae Caranfil s-a ferit sa dea definiţii, să pună în cuvinte ce înseamnă cinematografia. Se teme că, devenind teoretician, şi-ar pierde creativitatea. Dar a vorbit cu pasiune despre munca lui şi viaţa lui: cinematografia.
Nae Caranfil a absolvit în 1984 cursurile Institutului Național de Artă Teatrală şi Cinematografică şi a fost repartizat la Buftea ca asistent regie, lucru care nu i-a fost pe plac din prima clipă. A urmat teatrul, dar numai pentru a acumula mai multă experienţă, spre a-şi atinge scopul: acela de a face filme. „Nu sunt un spectator de teatru atât de avid cum ar trebui să fiu", mărturiseşte regizorul. Şi tot el declară: „Sunt iritat că spectatorii de teatru se ridică în picioare la sfârşitul pieselor şi aplaudă ca la congres." În emisiunea de vineri, telespectatorii vor putea urmări şi argumentaţia pe care cineastul român se bazează când afirmă acest lucru.
A debutat ca regizor şi scenarist în 1993 cu E pericoloso sporgersi, peliculă premiată la festivalurile de film de la Bratislava din acelaşi an şi Baule-1994, dar şi de către ACIN în 1993. Marina Constantinescu i-a mărturisit invitatului ei că E pericoloso sporgersi este filmul românesc pe care l-a vizionat de cele mai multe ori.
Acestui moment de succes i-au urmat altele: Asphalt tango (1995), Dolce far niente (1999), Filantropica (2001), Restul e tăcere (2008) şi Closer to the Moon (marele jaf din 1959 comis de 5 inşi asupra maşinii BNR, varianta NaevCaranfil).
„N-aş paria nici trei bani pe realitatea mea din Closer to the Moon. Dar poate realitatea mea e mai bună!", spune regizorul care, recunoaşte, că este îndrăgostit de ficţiune, de poveste. „Pentru mine, povestea este esenţa umanităţii, mama care-şi adoarme copilul, este tot!"
Alte poveşti, spuse de Nae Caranfil, pot fi ascultate la Nocturne. Din această toamnă, poveştile culturale depănate în miez de noapte, la Nocturne, pot fi urmărite fiecare vineri, de la ora 24.00, la TVR 1, TVR HD şi TVR+.
Criticul de teatru Marina Constantinescu a început să facă televiziune în 2000, ca realizator al emisiunii Cabina de montaj, iar din 2001 povestea ei continuă cu Nocturne, emisiune difuzată de TVR 1.
Nocturne este o reverenţă în faţa valorii, a verticalităţii morale şi profesionale, aşa cum o descrie şi Marina Constantinescu. „Nocturnele sunt poveşti cu şi despre oamenii din mine şi din jurul nostru. Sondez continuu pe terenul marilor valori, prea puţin cunoscute, pe de o parte, precum şi dialoghez cu mari personalităţi, prea bine cunoscute, pe care încercăm să le prezentăm, cu smerenie şi cu modestie, în imagini mai puţin bătătorite, cu stări mai puţin intuibile." Marina Constantinescu face echipă la Nocturne cu regizorul Aurel Badea şi producătorul Oana Cucuruzeanu.
Întreaga colecţie de emisiuni Nocturne poate fi vizionată online pe www.tvrplus.ro, iar cei interesaţi pot interacţiona cu echipa emisiunii pe pagina de Facebook - facebook.com/NocturneTVR.