loader
Foto

„Intrare liberă”. Mircea Cărtărescu, despre premiul primit la Dublin: E minunat pentru mica noastră lume literară | VIDEO

Care este importanța premiului literar câştigat recent de scriitorul Mircea Cărtărescu la Dublin? Ce perspective deschide primirea „Dublin Literary Award" pentru cărţile scriitorului român? Cât de complicată este traducerea unui roman complex precum „​Solenoid"?

 

Mircea Cărtărescu, traducătorul în limba engleză al cărții „Solenoid” - Sean Cotter - și Sorina Stanca, directoarea bibliotecii județene din Cluj care l-a propus pe scriitor pentru acest premiu, au răspuns la întrebările Mirelei Nagâț, la „Intrare liberă”.

Probabil că a fost cea mai bună zi pentru literatura română, pentru că nu numai eu, dar și Ana Blandiana a primit un premiu important, Principesa de Asturias (...) așa încât e minunat pentru mica noastră lume literară, care se dovedește la un nivel foarte bun, la același nivel cu literaturile mai mari și mai importante din alte locuri”, a declarat Mircea Cărtărescu, la „Intrare liberă”.

Recent, Mircea Cărtărescu  a primit prestigiosul „​Dublin Literary Award”, pentru romanul „Solenoid". Premiul, în valoare de 100.000 de euro, este acordat de Consiliul oraşului Dublin şi este cel mai important premiu acordat unui singur roman publicat în limba engleză.

Mircea Cărtărescu împarte acest premiu cu traducătorul în limba engleză al romanului, Sean Cotter (75.000/25.000 euro).

CITIȚI ȘI: Mircea Cărtărescu a fost recompensat cu prestigiosul Dublin Literary Award pe 2024, pentru romanul “Solenoid”. Este primul autor român distins cu acest premiu

„Având pasaje de o mare frumusețe, Solenoid este opera unui mare scriitor european, care, totuși, este prea puțin cunoscut cititorilor în limba engleză”, se arată în comunicatul juriului. Juriul mai precizează că traducerea realizată de Sean Cotter păstrează precizia lirică a originalului și deschide opera lui Cărtărescu către noi cititori.

Urmăriți mai jos ediția „Intrare liberă”, difuzată la TVR Cultural în 13 iunie:

 
„Etnicity”, un city break în România multietnică, la TVR 1

Toamna aceasta, Redacția Alte Minorități a Televiziunii Române aduce diversitatea etnică urbană la TVR 1, dând startul unei noi producții tv: ...

Premieră: Rubrică în limba rromani, în cadrul emisiunii „Opre Roma”, la TVR 1

Realizată și prezentată de doi oameni valoroși ai comunităţii rrome, actori și activiști culturali recunoscuți – Zita Moldovan și Sorin Aurel ...

Urmărim o ediție "Europolis" despre comunitățile bulgare din satele Lunca și Vișina, județul Tulcea. Moștenirea lor muzicală, meșteșugărească și ...

 

#TVRminoritati