loader
Foto

Seria documentară „Minorități sub trei dictaturi”, din martie, la TVR Cultural

Din 2 martie, TVR Cultural a reluat seria documentară „Minorități sub trei dictaturi”, emisiune difuzată de Televiziunea Română în anii 2000,  realizată de regizorul de teatru Cristian Hadji-Culea.

 

Emisiunea „Minorităţi sub trei dictaturi. Evreii. 1938-1945”, formată din 63 de episoade, va fi difuzată la ora 12.00, de luni până vineri, la TVR Cultural.

Regizorul Cristian Hadji-Culea a documentat seria între anii 2004-2006.

Primul episod, difuzat joi, 2 martie, de la ora 12.00, a prezentat contextul politic european și românesc de la sfârșitul Primului Război Mondial până în perioada 1935-1937, când în România ajung la putere partide de orientare naționalistă și apar primele legi rasiale (1937). Se pune accent pe relația dintre statul român și cetățenii săi evrei.

Istoricii intervievați: prof. univ. dr. Ioan Scurtu, dr. Jean Ancel, dr. Florin Muler, dr. Lya Benjamin, dr. Radu Ioanid.

Supraviețuitorii evrei își amintesc despre viața lor în România anilor `30, despre relațiile cu autoritățile, dar și despre relațiile pe care le aveau cu cetățenii români în mijlocul cărora trăiau.

Rabinul Efraim Guttman, Slomo Leibovici-Lais, scriitor, Hanna Meller, dr. Liviu Beris, Leonard Zăicescu, dr. Miriam Bercovici, Shimon Anshel, Arieh Kupferschmidt, prof. Theodor Magder, Ciocla Frima, Sonia Palty, scriitor, Jacques Gabor și regele Mihai vorbesc despre relațiile dintre statul român și comunitatea evreiască în perioada menționată.

Despre această serie documentară, regizorul Cristian Hadji-Culea spunea că a plecat „de la supărarea mea, pentru că, în România, majoritatea consideră că poate face orice. De fapt, toți facem parte dintr-o minoritate, într-un fel sau altul”.

Acest demers va restitui o parte mai puțin cunoscută a adevărului istoric, și, în același timp, va permite o nouă apropiere de comunitățile originare din România, aflate acum în afara frontierelor țării”.

 

 

 
„România Diversă”: Tradiții care ne apropie | VIDEO

Toamna, o dată cu reîntoarcerea la cotidian, TVR Iași marchează un nou capitol în cadrul emisiunii „România Diversă”, o inițiativă lăudabilă ce ...

Film realizat cu utilizarea inteligenței artificiale premiat de Circom Regional | VIDEO

Inteligența artificială (AI) a pătruns în numeroase domenii, iar televiziunea nu face excepție.

Zilele Culturale Maghiare din Cluj – O Sărbătoare a Diversității | VIDEO

Evenimentele culturale reprezintă piloni esențiali în dezvoltarea unei comunități, oferind spații de reflecție, divertisment și conectare.

 

#TVRminoritati